FOTO Cum a aniversat Steaua '86 cei 27 de ani de la câştigarea CCE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua a aniversat pe teren cei 27 de ani de la câştigarea CCE FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport

Cu ocazia împlinirii a 27 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua a fost organizat un meci demonstrativ la Cheile Grădiştei, unde au intrat în teren gloriile roş-albastre împotriva Naţionalei Artiştilor, iar Helmuth Duckadam a lăsat ipostaza de fotbalist în favoarea celei de arbitru.

Meciul s-a disputat într-o atmosferă relaxantă, dirijat de Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu, iar Helmuth Duckadam a fost protagonistul unui moment amuzant. Directorul de imagine al clubului din Ghencea a renunţat la mustaţă după 34 de ani, promisiune făcută la începutul sezonului în eventualitatea că Steaua va cuceri anul acesta titlul cu numărul 24.

Sub privirile a aproximativ 200 de oameni şi „acompaniată“ de torţe roş-albastră de pe margine, Steaua a câştigat meciul cu scorul de 6-2. În ciuda acestui fapt, partida a continuat cu lovituri de departajare, iar Ienei a avut o replică amuzantă, spre deliciul celor prezenţi: „Primele penaltiuri la care nu am niciun fel de emoţie!“.

Au jucat pentru Steaua '86: Gherasim, Bumbescu, Bărbulescu, Tudorel Stoica, Pistol, Majearu, L. Bălan, Andrei Iordănescu, Alex Iordănescu, Bobby Durbac

Au arbitrat: Helmuth Duckadam şi Florin Chivulete

Au marcat pentru Steaua '86: Alex Iordănescu - 2, Andrei Iordănescu - 2, Tudorel Stoica, Ilie Bărbulescu

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”