Fotbalul românesc tremură: Mesajul ministrului Ionuţ Stroe pentru cluburi
0Avem deja 33 de cazuri confirmate la trei cluburi, Dinamo, CFR Cluj şi Craiova, iar viitorul campionatului în acest sezon e tot mai incert.
Într-o intervenţie la Digi 24, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că nu ia în calcul să oprească sezonul Ligii I, dar că nu exclude o intervenţie mai fermă în fotbal, fără a preciza ce ar putea însemna acest lucru.
„Din momentul în care am repornit această competiţie, m-am bazat pe principiul autoguvernării, la nivel de fotbal. LPF şi FRF, împreună cu cluburile, gestionează aceste competiţii. LPF şi FRF trebuie să dispună urgent anchete, care să corecteze aceste comportamente, să sancţioneze şi să corecteze aceste comportamente. Asta dacă vor să încheie competiţia“, a spus ministrul.
Răspunsul Ligii Profesonite de Fotbal (LPF) a venit prin vocea lui Justin Ştefan; „Există, în acest moment, un protocol stabilit împreună cu MTS şi cu Ministerul Sănătăţii. E o situaţie grea, la nivel naţional, nu doar în fotbal. Ceea ce se întâmplă la nivel naţional se oglindeşte şi la nivelul fotbalului“.
Play-off, etapa a 8-a
Clasament
1. CS U Craiova 8 7 0 1 16-11 44
2. CFR Cluj 7 4 2 1 11-6 40
3. Astra 8 3 3 2 12-8 33
4. Botoşani 8 1 3 4 6-10 29
5. FCSB 7 1 3 3 12-12 28
6. Gaz Metan 8 0 3 5 4-14 25
Play-out, etapa a 10-a
Clasament
1. Viitorul 10 5 4 1 20-10 39
2. Clinceni 10 6 0 4 10-15 29
3. Voluntari 10 5 3 2 12-6 28
4. Sepsi 10 2 5 3 15-15 28
5. Hermannstadt 9 4 3 2 12-12 28
6. Poli Iaşi 10 3 2 5 12-11 23
7. Dinamo 7 1 1 5 5-9 21
8. Chindia 8 1 1 6 3-11 17
Cine sunt coronavirusaţii din Liga I
Dinamo (21 cazuri)
*Ştefan Fara (19 ani, portar)
*Aleksander Mitrovici (17 ani, portar)
*Ricardo Grigore (21 de ani, fundaş)
*Mihai Popescu (27 de ani, fundaş)
*Andrei Sin (28 de ani, fundaş)
*Dan Tălmaciu (19 ani, fundaş)
*Filip Mrzljak (27 de ani, mijlocaş)
*Alexandru Răuţă (28 de ani, mijlocaş)
*Valentin Lazăr (30 de ani, mjilocaş)
*Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaş)
*Mattia Montini (28 de ani, atacant)
*Ionuţ Şerban (24 de ani, mijlocaş)
*Marco Ehamnn (19 ani, fundaş)
*Andreas Mihaiu (21 de ani, mijlocaş)
*Valentin Borcea (18 ani, mijlocaş)
*Mihai Neicuţescu (21 de ani, atacant)
*Daniel Popa (25 de ani, atacant)
*Robert Moldoveanu (21 de ani, atacant)
*George Trandafir (delegatul clubului)
*Un maseur al clubului
*O persoană din stafful tehnic
CFR Cluj (11 cazuri)
*Dan Petrescu (52 de ani, antrenor)
*Lacina Traore (30 de ani, atacant)
*Cristi Manea (22 de ani, fundaş)
*Adrian Păun (25 de ani, mijlocaş)
*Grzegorz Sandomierski (30 de ani, portar)
*Damjan Đokovići (30 de ani, mijlocaş)
*Cristian Moldovan (antrenor cu portarii)
*Cristian Dragotă (preparator fizic)
*Costin Curelea (antrenor secund)
*Bogdan Aldea (preparator fizic)
*Radu Pralea (kinetoterapeut)
CS U Craiova (1 caz)
*Lucian Pretorian (team-manager)