Fotbalul iese din hibernare: Trei previziuni după ce Dinamo, FCSB şi CFR Cluj şi-au încheiat vacanţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Miriuţă (stânga) a condus primul antrenament din 2018 cu un lot „subţiat“. FOTO: Sportpictures.eu

Trei dintre cele mai importante formaţii ale Ligii I s-au reunit după vacanţă. 2018 nu pare să fi adus însă nimic nou în „Ştefan cel Mare“, unde sărăcia face ravagii în continuare. Patronul FCSB e şi el neschimbat, în timp ce la Cluj se vede o strategie bine pusă la punct.

Dintre cele trei pretendente la titlu, CS U Craiova a fost cea mai grăbită, oltenii având încă de vineri reunirea lotului, iar elevii lui Devis Mangia şi-au şi reluat deja antrenamentele în Antalya.

Pentru Dinamo, FCSB şi CFR Cluj vacanţa s-a prelungit însă şi în weekend, reunirile celor trei loturi fiind programate pentru luni. Iar la cum au arătat primele acţiuni şi declaraţii din 2018, previziunile ar suna cam aşa: 

*Dinamo are nevoie de un miracol ca să prindă primele 6 locuri şi să ajungă în play-off.

*FCSB va continua să aibă de pătimit din cauza unui patron scăpat de sub control.

*CFR Cluj rămâne principala favorită la câştigarea campionatului.

CITEŞTE ŞI:

*Gigi Becali, declaraţia începutului de an: Câţi bani şi-a propus să câştige din fotbal până în 2028. Suma pare ireală

*Sărăcie cruntă: S-au aflat sumele pentru care Dinamo vrea să aducă un jucător no-name din Croaţia

*Banii vorbesc: S-a aflat care e suma din cauza căreia Dinamo e la un pas de a-şi pierde portarul titular

*Atac furibund la Dan Petrescu: cum a răbufnit un jucător de la CFR care a fost trecut pe linie moartă

*Miriuţă, magician sau inconştient: ce promisiune a făcut antrenorul lui Dinamo la primul antrenament din 2018

*Dinamo se degradează: Cum a arătat reunirea lotului la o echipă care vrea să ajungă în play-off

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani