Fotbaliştii Universităţii Craiova, gest de suflet pentru un copil grav bolnav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seria de 11 meciuri fără înfrângere obţinută de Universitatea Craiova în acest tur de campionat reprezintă o performanţă care situează actuala echipă pe locul 2 al seriilor de invincibilitate din istoria clubului.

O singură dată până acum a reuşit Universitatea Craiova să nu piardă un număr de 12 meciuri la rând într-un campionat. A fost cea mai lungă serie de invincibilitate de-a lungul vremii. Se întâmpla în ediţia 1992-1993, între artizanii performanţei numărându-se Silviu Lung, Săndoi, Stângă, Papură, Cristescu, Jerry Gane, Craioveanu ori Vasc.
„Noi nu ne-am fixat obiective atât de îndrăzneţe precum Liga Europa, dar dacă ajungem acolo nu ne vom da la o parte în nici un caz. Mai este mult până acolo, suntem abia la jumătatea drumului şi vom vedea ce va fi în retur“, a spus managerul general, Felix Grigore. Însă, gruparea Universitatea Craiova, care este revelaţia acestui tur de campionat, a înregistrat victorii nu numai pe gazon, ci şi în afara lui. Astfel, sensibilizaţi de situaţia lui Andrei Glăvan, un copil bolnav de cancer din Târgu-Jiu, jucătorii Universităţii Craiova au organizat o strângere de fonduri şi l-au ajutat pe micuţ. Totodată, Brandan şi colegii săi i-au dăruit lui Andrei un tricou cu semnăturile lor. „Oamenii nu ar trebui să fie singuri niciodată. Cu atât mai mult când destinul aşteaptă de la noi să fim solidari. Gestul de acum de a dărui este doar un strop dintr-un ocean de speranţă. E puţin, poate prea puţin, dar contează pentru că putem aduce o rază de bucurie. Însoţim darul nostru oferit cu gândul cel bun că viaţa trebuie trăită frumos împreună“, a fost mesajul reprezentanţilor conducerii grupării oltene. De asemenea, nici suporterii Universităşii nu au fost uitaţi, fiind lansat magazinul online, pe shop.csuc.ro. “Aşteptarea fanilor a luat sfârşit. Universitatea Craiova făcând un nou pas important pentru a se alinia la standardele şi rigorile marilor cluburi europene”, precizează Felix Grigore. Astfel, suporterii pot descoperi în magazinul online întreaga gamă Joma pentru copii, femei şi bărbaţi, cărţi dedicate Universităţii Craiova, precum şi produse cu însemnele clubului alb-albastru. Acum, tricoul alb-albastru, fularul Renaşterii sau globurile pentru pomul de Crăciun pot fi achiziţionate accesând magazinul online al Universitatii Craiova. Cum era de aşteptat şi latura de social media a Universităţii Craiova a obţinut “victorii”, numărul fanilor pe pagina de Facebook fiind de peste 80.000. Astfel, în turul acestui campionat, Universitatea este pe primul loc în topul suporterilor la meciurile din Liga I. “Din ce în ce mai mulţi suporteri sunt alături de proiectul care a dus la renaşterea fotbalului din Bănie. Am trăit şi vom trăi în continuarea împreună momente unice în drumul Universităţii spre performanţă”, adaugă Felix Grigore.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani