Floyd Mayweather, diavolul din ring: uimitoarea poveste de viaţă a boxerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

I se mai spune Money. De la bani, evident, cei în jurul cărora se învârte existenţa acestui mare pugilist, cel mai hot al momentului. Ar putea cineva să-l contrazică pe cel încununat cu patru centuri cu diamante, la meciul secolului?

„Sunt cel mai bun din istorie în ring şi în afara lui“. Sunt cuvintele celui mai talentat, flamboa­iant, opulent şi antipatizat pugilist al momentu­lui, care, la doar 38 de ani, simte că nu mai are nimic de demonstrat în acest sport. Mulţi au fost martorii măreţiei sale pe 2 mai, în Las Vegas, cu ocazia meciului secolului dintre eroul articolului nostru, poreclit Pretty Boy sau Money Maywea­ther, şi filipinezul Manny Pacquiao, care deţine recordul de titluri mondiale la opt categorii de greutate. Deşi sunt şi câteva voci care contestă victoria lui Floyd la puncte, cei mai mulţi sunt de părere că sportivul de culoare a fost de neatins, dominând ultimele runde, iar cele 180 de milioa­ne de dolari primite pentru această înfruntare, cea mai mare bursă din istoria boxului, sunt cât se poate de meritate. „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru această victorie. Mulţumesc fanilor. Am făcut ceea ce trebuia, sunt binecuvântat. A me­ritat să aştept, acum voi fi în cărţile de istorie. Voi mai susţine un meci în septembrie şi apoi mă voi retrage“, au fost cuvintele cu care zeul boxului a tras cortina peste cel mai aşteptat meci de box din ultimii ani.

Floyd Joy Sinclair, pe numele lui din buletin, s-a născut în Grand Rapids, Michigan, pe 24 februarie 1977, într-o familie în care boxul era religie. Atât tatăl lui Floyd, Mayweather Sr., cât şi unchii acestuia, Jeff şi Roger, au fost boxeri, şi chiar unii de succes, ultimul câştigând două titluri mondiale.

Povestea de viaţă a lui Mayweather în revista OK! şi pe www.okmagazine.ro

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”