Florin Talpan, mesaj lacrimogen după câștigarea mărcii Steaua: ce i s-a întâmplat în ciuda victoriei

0
Publicat:

Despre Florin Talpan și comportamentul său în public, incompatibil de multe ori cu conduita pe care ar trebui să o aibă un colonel al Armatei, se pot spune multe. Dar calitatea sa de jurist e în afara oricărei discuții! Pentru că, în ultimii mulți ani, el a tot înregistrat victorii pentru Clubul Sportiv al Armatei, CSA Steaua, în războiul cu FCSB.

Florin Talpan

Acum, Talpan a câștigat în instanță și dreptul de a păstra marca Steaua pentru CSA. Imediat după acest verdict, colonelul a avut o postare pe rețelele de socializare în care s-a plâns că i s-a tăiat din salariu!

Ce a scris Florin Talpan pe Facebook?

*O nouă victorie a mea în instanță! Avocatul lui Becali a pierdut din nou în fața mea, în încercarea de a ne anula sau decădea mărcile aflate în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București! Am muncit ca de obicei foarte mult, și am satisfacția că instanța mi-a dat dreptate!

*În loc sa fiu recompensat pentru toate reușitele mele, mi s-a luat din salariu și cu toate acestea, am găsit puterea să lupt mai departe! Sunt mândru de munca mea și de eforturile pe care le-am făcut!

*Este inadmisibil ca eu să am rezultate remarcabile, iar conducerea Ministerului Apărării Naționale să nu mă aprecieze și să nu îmi acorde sporul integral pentru lucrări de excepție, spor pe care îl merit, deoarece am câștigat dosare foarte grele și am păstrat în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei marca Steaua București, numele Steaua București și palmaresul echipei de fotbal!

*Sper ca eforturile depuse de către mine să fie recompensate de ministrul Apărării Naționale la adevărata lor valoare în cel mai scurt timp!

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare