Florin Andone, ţinta insultelor rasiste după golul de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Andone FOTO Getty Images

Asociaţia Fotbaliştilor din Spania (AFE) a anunţat, luni, că va sesiza federaţia şi Comisia de Stat competentă, deoarece fotbalistul echipei Cordoba, Florin Andone, a fost ţinta insultelor rasiste şi xenofobe.

"Ca o consecinţă a bucuriei de după golul care i-a adus victoria echipei sale în faţa formaţiei Real Mallorca, Florin Andone, care în urmă cu câţiva ani (n.r. - în sezonul 2013/2014) a jucat la Atletico Baleares, tradiţionala rivală a Real Mallorca, a primit de ieri pe contul său de Twitter mesaje cu insulte rasiste şi xenofobe, unele chiar cu ameninţări legate de integritatea sa fizică", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Xavi Oliva, conducător al AFE, a declarat că asociaţia este conştientă că majoritatea fanilor echipei Real Mallorca şi responsabilii clubului nu au nicio legătură cu mesajele de pe reţelele de socializare. "Niciun gol, nicio manifestare de bucurie şi nicio rivalitate sportivă nu justifică pierderea respectului faţă de fotbalist şi insultele xenofobe care aduc atingere demnităţii sale, ajungându-se inclusiv la ameninţări", a precizat Oliva.

Florin Andone a părăsit duminică terenul protejat de colegii săi faţă de un mic grup de suporteri care, conform AFE, şi-a continuat atacurile verbale şi insultele rasiste şi xenofobe pe Internet.

Asociaţia fotbaliştilor a decis să facă sesizări la Comisia ligii secunde pentru Respect şi Toleranţă (din cadrul federaţiei) şi la Comisia de Stat împotriva Violenţei, Rasismului, Xenofobiei şi Intoleranţei în Sport, din cadrul Consiliului Superior al Sporturilor.

Fotbalistul echipei Cordoba, Florin Andone, a înscris unicul gol al partidei câştigate, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Real Mallorca, în penultima etapă a ligii secunde din Spania, şi este lider în clasamentul marcatorilor, cu 21 de reuşite.

Andone a marcat în minutul 31.

Jucătorii echipei gazdă l-au acuzat după meci pe Florin Andone că s-a dus în faţa tribunei în care se aflau suporterii echipei Real Mallorca şi i-a provocat pe aceştia prin gesturi, ceea ce a provocat reacţia dură a fanilor, dar şi a unor fotbalişti.

Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Cordoba se află pe locul cinci în clasament, care asigură prezenţa în barajul pentru promovarea în La Liga.

Mallorca se luptă pentru menţinerea în liga secundă. Mallorca ocupă locul 19, retrogradabil, cu 46 de puncte, la un punct de poziţia a 18-a, prima care asigură menţinerea. 

Sursa: news.ro

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei