Flavius Stoican, pe făraș la Botoșani. Moldovenii au ratat barajul pentru Conference League

0
Publicat:

FC Botoșani a piedut vineri, cu FC Voluntari (2-0) și au ratat prezența la barajul pentru UEFA Conference League. Moldovenii erau unul dintre cluburile care ar fi putut ajunge în cupele europene, având licență internațională.

Flavius Stoican a fost dat și de la CS Mioveni, în acest sezon. Foto Sportpictures

Finanțatorul Valeriu Iftime s-a supărat atât de tare pentru evoluția formației sale în play-out, încât vrea să îl dea afară pe Flavius Stoican, deși în urmă cu doar două luni îi prelungea aceastuia contractul!

Omul de afaceri ia în calcul să se despartă de fostul tehnician al lui Dinamo la finalul acestui sezon. În locul lui ar putea veni Marius Croitoru (42 de ani), antrenorul care făcuse din FC Botoșani, între 2019 și 2022, una dintre formațiile redutabile ale campionatului.

Are contract până în 2025

În luna martie a acestui an, FC Botoșani i-a prelungit contractul lui Flavius Stoican, până la finalul sezonului 2024/2025. „Investim capital de încredere în domnul Flavius Stoican. Având în vedere munca pe care a depus-o la clubul nostru până în prezent, dar și rezultatele pe care le-a obținut echipa noastră cu domnul Flavius Stoican pe bancă, Consiliul Director a decis prelungirea contractului până în 2025.

Este un mesaj ferm din partea conducerii, a acționariatului, un vot de încredere pe care i-l acordăm domnului Flavius Stoican pentru că ne dorim ca împreună să realizăm performanță la FC Botoșani”, a afirmat președintele clubului, Cătălin Anton.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?