Flavius Stoican, înaintea partidei cu Oţelul Galaţi: „Vreau ca jucătorii mei să fie ca pitbullii la meci“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul la Dinamo Bucureşti, Flavius Stoican a prefaţat meciul pe care echipa sa îl va susţine luni, pe teren propriu, împotriva celor de la Oţelul Galaţi. Partida se va disputa pe stadionul din „Ştefan cel Mare“, începând cu ora 21.00.

Aflată la două puncte de ocupanta locului patru şi la opt de ultima poziţie care duce spre o competiţie europeană, Dinamo ar avea nevoie de o victorie în meciul cu gălăţenii. De cealaltă parte, Oţelul ocupă a 13-a treaptă, la două puncte distanţă de prima echipă care retrogradează.  

Antrenorul alb-roşilor, Flavius Stoican, a susţinut sâmbătă o conferinţă de presă, în care a vorbit despre aşteptările pe care le are de la fotbaliştii săi: „Sunt convins că jucătorii mei vor alerga, vreau să fie ca şi pitbullii în meciul de luni. Realist vorbind, ne uităm şi ce fac ceilalţi adversari, dar mai important e ceea ce facem noi. Acum suntem pe locul cinci, dacă câştigăm vom urca pe patru şi vrem să nu-l mai pierdem până la sfârşitul campionatului. Acesta este obiectivul nostru“.

Suspendat pentru următoarele două partide ale dinamoviştilor, Stoican va vedea meciurile din tribune: „Cred că nu mai contează cine stă pe bancă, contează atunci când ei intră pe teren să muncească, să alerge şi sunt convins că la final vom fi bucuroşi, pentru că îi văd determinaţi, cu un moral bun“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Arbitrul care a făcut praf meciul Petrolul - Dinamo a fost sancţionat drastic

Portretul lui Radu Petrescu, cel care a făcut praf meciul Petrolul – Dinamo: “Un arbitru cu relaţii”

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online