Interviu Flavius Stoican, antrenor Dinamo II: „Tiki-taka la Dinamo II“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul fundaş al roş-albilor va fi instalat, luni, pe banca tehnică a formaţiei secunde, unde vrea să implementeze stilul de joc al Barcelonei. Stoican antrenează de doi ani. Mircea Lucescu este omul care i-a influenţat cariera, dar modelul său este Josep Guardiola, tehnicianul Barcelonei.

„Adevărul": Când începi munca la Dinamo II?

Flavius Stoican
: Ne-am înţeles verbal şi luni urmează să semnez contractul. Apoi, mă apuc de treabă. Am câteva săptămâni la dispoziţie până începe campionatul.

Care e obiectivul?

O clasare cât mai sus în campionat, dar, mai ales, promovarea a cât mai mulţi tineri la prima echipă, aşa cum s-a întâmplat şi cu Marica sau Marius Niculae, ca să dau numai două exemple. De aceea, voi colabora strâns cu Liviu Ciobotariu.

Ai antrenat numai în liga a treia, ultima oară la CSM Reşita, acum la Dinamo II. În cât timp preconizezi că o să ajungi în Liga I?

Când te laşi de fotbal ai impresia că le ştii pe toate, dar nu e aşa. Eu am vrut să încep munca de jos. Trebuie să ştii să lucrezi cu oamenii, să ştii cât de mult să-ţi apropii jucătorii. Eu de doi ani m-am apucat de antrenorat şi am avut numai de câştigat, am învăţat multe. Acum studiez, mă documentez despre jucători, mă uit la multe meciuri. Vreau să iau licenţa PRO. Acum am doar licenţa A, care-mi permite să fiu antrenor principal în liga a doua, dar şi secund în Liga I.

Visezi să antrenezi prima echipă a lui Dinamo?

Mai am de muncă. Bineînţeles că-mi doresc, dar atunci când va veni timpul, nu acum. Eu nu iau locul nimănui. Ţi-am spus, fac totul treptat şi încep să urc. Dacă ajungi sus prea repede şi cazi, greu te mai ridici.

Ce antrenor te-a influenţat?

De la fiecare am reţinut câte ceva util, de la Mircea Lucescu, Florin Marin şi chiar Dan Petrescu, în cele două luni, cât am stat la Unirea Urziceni. Dar lui Mircea Lucescu i-aş cere sfaturi, i-aş cere ajutorul, apreciez modul lui de a fi, metodele sale de antrenament, totul.

Care e idolul tău?

Guardiola. Şi înainte Barcelona juca frumos, dar acum evoluează senzaţional. El a creat un fotbal plăcut.

Tiki-taka la Dinamo II?

Asta aş vrea. Un joc bun de pase, de posesie. Tiki-taka!

Ce sistem preferi?

4-4-2. Dar la Reşita evoluam 4-3-3 sau, mai demult, aşezam echipa 4-1-4-1. Acum mi-ar plăcea să jucăm cu două vârfuri.

Cum de te-ai întors acum la Dinamo?

Am o relaţie bună cu toţi cei din club. Acum, după ce a plecat Ciobotariu la prima echipă, s-au gândit la mine.

Flavius Stoican

- Are 34 de ani şi a debutat în Liga I, în  1995, la Universitatea Craiova.
- La Dinamo a jucat în perioada 2002-2003, a bifat 36 de meciuri şi a marcat un gol chiar în poarta rivalei Steaua.
- A jucat în Ucraina, la Şahtior Doneţk şi la Metalist Kharkiv.
- A strâns 19 selecţii la echipa naţională.

3 echipe a mai antrenat Flavius Stoican: CS Minerul Valea Copcii, Minerul Mehedinţi şi CSM Reşiţa.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”