Finala US Open: Andy Murray câştigă primul său titlu de Grand Slam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scoţianul Andy Murray a câştigat primul trofeu US Open din cariera sa, după o partidă-maraton de aproape cinci ore FOTO Reuters

Scoţianul Andy Murray, campionul olimpic de la Londra, a reuşit să câştige luni seară finala US Open. Murray şi-a învins adversarul, Novak Djokovic, cu 7-6 (10), 7-5, 2-6, 3-6, 6-2, adjudecându-şi astfel primul titlu de Grand Slam al carierei.

Andy Murray, în vârstă de 25 de ani, asistat din tribune de Sir Alex Ferguson şi de Sean Connery, este primul britanic care a câştigat un turneu de Grand Slam-uri după 1936.

Murray a câştigat primul titlu de Grand Slam din cariera sa după un meci-maraton de aproape cinci ore, în care l-a învins pe adversarul său, sârbul Novak Djokovic, cu scorul 7-6 (12/10), 7-5, 2-6, 3-6, 6-2.

„Începi să ai îndoieli chiar şi în timpul meciului. Astăzi am reuşit să îndur şi să trec mai departe“, a povestit Murray ce a simţit în seara victoriei, potrivit site-ului oficial al US Open.

Aur la Olimpiadă

O altă premieră este că tenismanul a câştigat în acest an şi medalia de aur la Olimpiadă, învingându-l în finală pe Roger Federer, clasat pe locul întâi în ierarhia mondială. 

Este prima oară din 2003 când patru jucători deja consacraţi câştigă trofee Grand Slam într-un singur an: Djokovic (Australian Open), Nadal (Roland Garros), Federer (Wimbledon) şi Murray (US Open).

US Open nu aduce însă modificări la vârful clasamentului ATP: Federer rămâne lider, urmat de Djokovic şi Murray.

Serena Williams, campioană absolută

Serena Williams (SUA) a câştigat turneul US Open la feminin, aceasta învingând-o pe Victoria Azarenka (Belarus) în finala de la New York, scor 6-2, 2-6, 7-5. 

În vârstă de 31 de ani, americanca reuşeşte această performanţă pentru a patra oară, după ce a impresionat pe toată durata competiţiei prin forţă şi hotărâre.

Serena Williams este a treia jucătoare de tenis care a realizat tripla Wimbledon-Jocurile Olimpice-US Open, după Steffi Graf (1988) şi sora sa, Venus Williams (2000).

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial