FIFA a tăiat în carne vie: o naţională sud-americană a pierdut două meciuri la masa verde din cauza unei gafe mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incompetenţa crasă a anulat şansele de calificare a unei formaţii la Mondialul din 2018, irosind şi punctele câştigate pe teren de jucători.

Bolivia a adunat patru puncte în „dubla“ din septembrie, trecând, acasă, de Peru (2-0) şi remizând, în deplasare, cu Chile (0-0).

Cu aceste puncte, bolivienii aveau 8 puncte şi ocupau penultimul loc în clasamentul grupei, însă, fiind la opt puncte de poziţia a 5-a, care duce la baraj, puteau spera, cât de cât, la un rezultat pozitiv.

Acum însă, aceste speranţe s-au năruit. Asta deoarece, selecţionerul argentinian, Angel Guillermo Hoyos, l-a folosit pe fundaşul Nelson Cabrera (33 de ani) în cele două partide. Contra celor de la Peru, Cabrera a fost introdus în minutul 82, iar cu Chile a evoluat din minutul 77.

Chilienii s-au plâns însă la FIFA, acuzând că Nelson Cabrera, născut în Paraguay, a bifat o selecţie pentru ţara natală, înainte de a obţine cetăţenia boliviană. Din acest motiv, fundaşul de 33 de ani n-avea dreptul de a juca pentru Bolivia.

FIFA a analizat cazul, le-a dat dreptate chilienilor, iar Bolivia a pierdut ambele partide cu 0-3 la masa verde.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare