Federer, şters din clasamentul mondial: Premieră tristă pentru Roger după 25 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timpul nu iartă pe nimeni, iar în cazul lui Roger Federer (40 de ani) asistăm la ieşirea de pe scenă a unui om care a marcat istoria sportului-alb.

Ce ironie a sorţii! În timp ce Rafael Nadal (36 de ani, 3 ATP) şi Novak Djokovici (35 de ani, 7 ATP) îşi continuă duelul de la distanţă pentru cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie, rivalul lor cel mai apropiat în această ierarhie iese din prim-plan.

Vorbim despre elveţianul Roger Federer, care n-a mai fost văzut pe terenul de tenis de la 7 iulie 2021, când a fost învins de polonezul Hubert Hurkacz, în sferturile Wimbledon 2021: 3-6, 6-7, 0-6. De atunci, „FedEx“ se luptă cu o problemă la genunchi pentru care s-a şi operat de trei ori. 

Din cauza acestei perioade de inactivitate, Federer tocmai a rămas şi fără ultimele puncte pe care le avea în ierarhia ATP. Care, începând de astăzi, după ultima actualizare, nu mai conţine şi numele legendarului sportiv elveţian. Potrivit Tennisworldusa.org e pentru prima dată după 25 de ani când Federer nu apare în clasamentul mondial. Ultima dată când s-a întâmplat aşa ceva era în septembrie 1997, când Roger avea doar 16 ani.

În ciuda situaţiei sale actuale din clasamentul ATP, Federer şi-a anunţat revenirea pe teren, el urmând să joace la turneul de la Basel, programat pentru 22-30 octombrie 2022. Iar dacă totul va decurge conform planului, Federer îşi doreşte să bifeze încă un sezon întreg în circuit, în 2023.

Jucătorii cu cele mai multe titluri de Grand Slam

1. Rafael Nadal – 22 de trofee 

2. Novak Djokovici – 21 de trofee

3. Roger Federer – 20 de trofee

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa