Federer, pus la zid: Ce i se reproşează după retragerea de la French Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marele campion elveţian şi-a anunţat retragerea de la French Open, înaintea duelului cu Matteo Berrettini (9 ATP) din optimi. Iar decizia sa a stârnit un val de critici.

Decizia luată de Roger Federer (39 de ani, 8 ATP) a deranjat cu atât mai mult, cu cât elveţianul nu era accidentat şi, spre dezamăgirea fanilor, a stricat un posibil meci cu Novak Djokovici (1 ATP).

Pentru că învingătorul duelului Federer - Berrettini urma să ajungă faţă în faţă cu liderul mondial, în sferturi. Aşa însă, italianul a avansat în următoarea fază, fără să joace. Iar „FedEx“, sincer, a recunoscut că n-a vrut să-şi continue parcursul la Paris pentru a se menaja din punct de vedere fizic. „După discuţii cu echipa mea, am decis să mă retrag de la Roland Garros. După două operaţii la genunchi şi peste un an de reabilitare, e important să-mi ascult corpul şi să mă asigur că nu mă forţez, în drumul meu spre recuperare. Sunt încântat că am jucat trei meciuri. Nu există sentiment mai plăcut decât să mă întorc pe teren“, a explicat Federer. 

Ceea ce n-a spus elveţianul a fost că, el a dorit să se protejeze înainte de Wimnledon (28 iunie - 11 iulie), Grand Slam-ul său preferat, unde a cucerit opt titluri până acum. Prin comparaţie, French Open e turneul major în care Roger are cel mai slab bilanţ, cu un singur trofeu luat, în 2009. În plus, jocul pe zgură, destul de solicitant, cu schimburi lungi, nu avantaja un sportiv de 39 de ani. De altfel, Federer a luat decizia retragerii din turneu, după cel mai lung meci pe care l-a jucat la ediţia din acest an de la Roland Garros, cel cu Koepfer, decis după trei ore şi 35 de minute.

„Nu eşti la un magazin de dulciuri!“

Aceste amănunte nu l-au protejat însă pe Federer, în faţa valului de critici, după decizia sa de a renunţa la French Open 2021, în plină competiţie. Potrivit Eurosport, postul care transmite Grand Slam-ul parizian, Roger a fost pus la zid de nume importante din lumea tenisului.

„Nu e deloc frumos să te retragi în mijlocul unei competiţii, dacă nu eşti accidentat“, a spus Patrick McEnroe (54 de ani), fost căpitan în echipa de Cupa Davis a Statelor Unite şi fratele celebrului, John McEnroe. Mult mai vehement a fost Paul McNamee, fostul director de la Australian Open: „Nu eşti la un magazin de dulciuri, astfel încât să-ţi alegi ce meciuri vrei să joci şi ce nu. Acţiunile tale îi afectează pe alţii, afectează competiţia“.

Federer a găsit însă înţelegere din partea lui Chris Evert (66 de ani), fostă jucătoare cu 18 titluri de Grand Slam în palmares. 

„Wimbledon e marele lui vis, e turneul de aur pentru el şi e locul unde schimburile durează cel mai puţin. Contează mult serviciul, punctele sunt rapide, e adevăratul obiectiv al său în 2021. Trebuie să fie scuzat pentru orice decizie de a se retrage din turnee, şi-a câştigat dreptul să facă orice îşi doreşte în tenis. A jucat trei meciuri, iar confruntarea de sâmbătă seară a fost foarte lungă. La aproape 40 de ani, ştie cum să-şi asculte corpul, sunt convinsă că nu se aştepta să ajungă în săptămâna a doua la Roland Garros“, a explicat Chris Evert pentru Eurosport.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă