FED CUP Halep&Co vor întâlni Serbia în barajul pentru Grupa Mondială II. „Avem şanse mari să le batem pe sârboaice!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va întâlni Serbia, pe teren propriu, între 19 şi 20 aprilie. Duelul va fi important în vederea barajului pentru Grupa Mondială II a Cupei Federaţiei şi a fost stabilit în urma tragerii la sorţii de la sediul ITF din Londra.

România s-a calificat la baraj graţie celor patru victorii obţinute săptămâna trecută în Grupa I a Zonei Euro-Africane, iar Serbia a pierdut confruntarea cu reprezentativa Canadei, 1-3, din turul întâi al Grupei Mondiale II.

Învingătoarea din playoff va evolua în 2015 în Grupa Mondială II, iar cea care va pierde va juca în Grupa I a Zonei Euro-Africane.

Jelena Jankovici (17 WTA) şi Ania Ivanovici (7 WTA) sunt două dintre jucătoarele de temut pe care Simona Halep&Co le-ar putea înfrunta în duelul România - Serbia. În primul tur al celei de-a doua Grupe Mondiale, componenţa sârboaicelor a fost următoarea: Vesna Dolonc (117), Jovana Jakšici (149), Aleksandra Krunici (152) şi Nina Stojanovici.

Fost preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir a comentat pentru DolceSport rezultatul tragerii la sorţi: „Fetele noastre au avut şansa să bată Serbia atunci când Ivanovici şi Jankovici erau pe primele locuri. În 2007 şi 2008 am fost foarte aproape să le batem, ne-au învins la limită. Atunci când jucătoarele noastre erau clasate pe locul 200. Rămâne de văzut dacă vor veni cele mai bune jucătoare ale Serbiei. Probabil că se va juca pe zgură. Sunt convinsă că vom avea un rezultat favorabil, chiar dacă vor juca Ivanovici şi Jankovici“.

Alina Tecşor Cercel, căpitan nejucător al României, a comentat tragerea la sorţi, fiind de părere că echipa noastră porneşte ca favorită, indiferent dacă Serbia va beneficia de aportul Jelenei Jankovici sau Anei Ivanovici. „Nu va fi un meci uşor, asta e cert. Desigur, poate ar fi fost mai bine să jucăm cu Suedia, Elveţia sau Japonia, însă dacă am ajuns la acest nivel deja nu ne mai putem plânge că întâlnim adversari puternici. Am discutat cu fetele înainte de tragerea la sorţi, erau pregătite pentru orice adversar. Cred că avem şanse foarte mari să le batem, indiferent dacă Serbia vine cu Jankovic şi Ivanovic sau nu. Oricum, Simona Halep şi Sorana Cîrstea le-au mai învins până acum. În plus, vom juca pe teren propriu, ceea ce este un mare avantaj“, a precizat Cercel pentru sportrevolution.ro.

FED CUP România - Ucraina: 2-0. Sorana Cîrstea şi Simona Halep au calificat România în playoff-ul Grupei Mondiale II

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort