FCSB, situaţie explozivă: De ce Gigi Becali a pornit un război al nervilor cu Edward Iordănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali

Liniştea de la FCSB a durat 82 de zile. La data de 18 august, era instalat Edward Iordănescu (43 de ani) în funcţia de antrenor cu promisiunea că va avea mână liberă, iar patronul Gigi Becali va deveni „omul invizibil“.

După câteva săptămâni în care tensiunile erau din ce în ce mai evidente, ieri, latifundiarul din Pipera a avut o intervenţie la Pro X în care, pur şi simplu, l-a călcat în picioare pe tehnicianul roş-albaştrilor. 

Iată doar câteva dintre declaraţiile furibunde ale patronului: 

*La noi se joacă haotic. La noi, fiecare driblează, fiecare face ce vrea. Fiecare joacă ce-i place, e după ureche. 

*Am mai pierdut un an. Victoriile de până acum? Pe alea le-a dat Dumnezeu. N-avem niciun fel de noimă de joc. 

*Eu am văzut ce a jucat CFR-ul cu Voluntariul şi ce am jucat noi. CFR i-a distrus, pe noi ne-au distrus ei! CFR ţine mingea, noi nu o atingem. CFR joacă, noi nu jucăm fotbal. Probabil, o să se supere Edi, dar nu pot să tac din gură, când echipa gâfâie. Noi niciodată n-am avut echipă aşa slabă, ca acum!

*El (n.r. - Edward Iordănescu) ia banii, dar nu răspunde, el hotărăşte tot. Nu se mai poate la mine. Se poate până în vară. Se încheie în vară contractul. De la vară nu se mai face aşa. De la vară se face cum se face normal, comandă cine dă banii. 

A scos FCSB din vrie

Aceste declaraţii vin după ce, acum două săptămâni, Becali a început să dea semne că vrea să scape de Edward Iordănescu, primul antrenor cu autoritate de la FCSB din 2017 încoace, de când a plecat Laurenţiu Reghecampf. De atunci, la club au fost numai „marionete“, iar în luna august, când Iordănescu jr a fost instalat pe bancă, FCSB ajunsese într-o situaţie catastrofală! Concret, echipa avea cel mai slab start de sezon din ultimii ani, cu un procentaj al victoriilor de doar 42,8%. Iar dezastrul din acel moment completa, practic, şirul contraperformanţelor adunate pe bandă. Pentru că FCSB n-a mai luat un titlu din 2015, iar ultima calificare în grupele unei competiţii UEFA datează din 2017!

Pe fondul acestor eşecuri, Becali a anunţat că îşi va schimba strategia, lăsând ca antrenorul, adică Edward Iordănescu (foto), să ia deciziile. Iar rezultatele s-au văzut aproape imediat: în 12 meciuri, Iordănescu jr a adunat 8 victorii, 2 remize şi 2 înfrângeri. Golaveraj: 24-14. Drept urmare, în campionat, tehnicianul de 43 de ani a luat FCSB de pe locul 6, la nouă puncte de CFR Cluj, şi a dus-o acum pe locul 2. Chiar dacă diferenţa de puncte faţă de lider nu s-a micşorat foarte mult, fiind de opt puncte acum, FCSB a devenit, totuşi, cea mai serioasă contracandidată pentru campioana ultimelor patru ediţii. 

Poate pleca gratis

De acum, după izbucnirea lui Becali la Pro X, lucrurile sunt clare: Edward Iordănescu va părăsi FCSB. Rămâne de văzut doar în ce condiţii. Pentru că, potrivit contractului, Becali trebuie să-i dea 500.000 de euro despăgubire, dacă îl dă afară, înainte de terminarea sezonului. Antrenorul, în schimb, are opţiunea de a pleca, în orice moment, fără să plătească nimic, dacă patronul îşi încalcă promisiunea şi se implică zgomotos în viaţa echipei. Adică, exact ceea ce a început să facă Becali, într-o încercare evidentă de a forţa plecarea lui Iordănescu jr. 

7 antrenori a avut FCSB, începând din 2017: Nicolae Dică, Mihai Teja, Bogdan Andone, Vergil Andronache, Bogdan Vintilă, Anton Petrea şi Dinu Todoran.  
Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie