FCSB, o „vitrină ruginită“: De ce au dispărut transferurile pe sume uriaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Tănase, căpitanul şi golgheterul FCSB-ului a fost transferat în China pentru o sumă foarte mică

Cândva, formaţia din Berceni vindea jucători pe nişte sume astronomice pentru fotbalul românesc. Acum, plecarea golgheterului Florin Tănase (27 de ani) în China, pentru doar 3 milioane de euro, arată că lipsa rezultatelor internaţionale a devalorizat „marfa de export“.

După doi ani de încercări disperate, FCSB a scăpat, în sfârşit, de Florin Tănase. Pentru că cel mai bine plătit jucător din lot, cu un salariu de 30.000 de euro pe lună, devenise o povară financiară pentru club.

Degeaba au tot sperat şefii roş-albaştrilor că vor veni arabii după golgheterul ultimelor două ediţii ale campionatului. Nici măcar o formaţie din zona Golfului Persic n-a acceptat să achite clauza de reziliere din contractul lui Tănase, de doar 3 milioane de euro. Aflat într-o situaţie financiară critică, în condiţiile în care FCSB n-a mai prins grupele unei competiţii UEFA din 2017, rămânând fără bonusurile oferite de forul european, Gigi Becali a fost salvat de chinezi. Pentru că, după mai multe zile de aşteptare, Shanghai Port, locul 6 din 18 în prima ligă, a acceptat să dea 3 milioane de euro pentru Tănase. Iar Becali, încântat, nici n-a mai aşteptat returul de astăzi cu Saburtalo (Georgia), renunţând imediat la căpitanul echipei.

„Am scăpat de 40.000 de euro pe lună (n.r. – cu impozitele aferente salariului pe care îl avea Tănase), iau şi 3 milioane de euro. Ia şi el un milion de euro salariu. Nu mai joacă în meciul cu Saburtalo. Gata! Nu mai vorbesc de retragere din fotbal acum. Am buget de 10 milioane de euro. Sunt bani pe care îi încasez, nu pe care îi dau eu. Am curaj acum. Ar trebui să iau şi vreo patru jucători să completăm lotul. Dar nu mai fac investiţii mari“, a anunţat Becali, la Pro Arena. 

Ţinte low-cost

Finanţatorul a şi dezvăluit ce mutări pregăteşte, în continuare. Prima însă poate fi încă o plecare: „E vorba să plece şi Olaru în altă parte. Eu am avut ofertă de 5 milioane de euro, dar n-am acceptat. Am cerut 7 milioane de euro, dar l-am lăsat la 6 milioane de euro acum. Nu vreau să vorbesc mai multe, o să vedeţi“.

Ţintele FCSB-ului pentru întărirea lotului? Nişte jucători low-cost. „Avem un lot subţire acum. Trebuie să ai soluţii pe bancă, să-ţi ofere un plus. Mă interesează Safranko (n.r. - Pavol Safranko, un atacant slovac). I-am zis lui MM Stoica să-l pună pe Pintilii să ia legătura cu Dan Nistor (n.r. – mijlocaş pe care nu-l mai vrea CS U Craiova). Poate îl luăm noi. Dacă îl pot lua pe Miculescu (n.r. - atacantul David Miculescu de la UTA) cu 500.000 de euro, îl iau. Iar dacă FC Argeş îl dă pe Işfan (n.r. - mijlocaşul Alexandru Işfan) la un preţ acceptabil, îl iau“, a explicat Gigi Becali.

45 de goluri a marcat Florin Tănase pentru FCSB, în ultimele două sezoane în care a bifat 72 de meciuri în tricoul roş-albaştrilor.  

FCSB, cele mai mari transferuri din istoria campionatului

1. Dennis Man (Parma) - 13 milioane de euro

2. Nicolae Stanciu (Anderlecht) - 9,7 milioane de euro

3. Vlad Chiricheş (Tottenham) - 9,5 milioane de euro

Sursă: transfermarkt.com

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate