FCSB, învinsă de CFR. Un fotbalist a refuzat campioana ca să joace la dețnătoarea Cupei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Karlo Muhar (29 de ani), mijlocașul defensiv rămas liber de contract după experiența din Arabia Saudită la Al-Orobah, s-a decis. Deși a fost intens dorit de FCSB, croatul a ales să se întoarcă în Gruia, semnând un contract valabil pe doi ani.

Muhar se simte bine în Gruia

Muhar va încasa un salariu de 50.000 de euro pe lună. Mutarea a fost confirmată chiar de finanțatorul CFR-ului, Nelu Varga, într-o declarație pentru GSP.ro: „Cine tace și muncește reușește! Noi nu vorbim la ziar sau prin emisiuni, ci acționăm. Forza CFR Cluj!”.

Karlo Muhar a plecat din România în august anul trecut, transferându-se la Al-Orobah în schimbul a 1,5 milioane de euro.

Chiar dacă mai avea un an de contract cu formația saudită, o clauză de retrogradare i-a permis să devină liber de contract la finalul sezonului. În Gruia a mai evoluat în perioada 2022-2024.

În tricoul celor de la Al-Orobah, Muhar a adunat 32 de partide în toate competițiile, reușind o singură pasă decisivă. Cota sa de piață, conform site-ului de specialitate Transfermarkt, este de 1.500.000 de euro.

Precedenta sa perioadă la CFR Cluj (2022-2024) a fost mult mai prolifică, bifând 73 de meciuri, în care a reușit să înscrie 15 goluri și să ofere 4 assist-uri.

CFR Cluj a terminat pe locul 2 în sezonul trecut al Superligii, depășită de FCSB, dar a pus mâna pe Cupa României, după o finală cu Hermannstadt.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Performanță uluitoare: un român e în finala Campionatului European U18, la tenis de câmp
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris