FC Baia-Mare, în fieful lui Tata Jean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflată în pragul retragerii din campionat înainte de startul sezonului, FC Baia-Mare a găsit soluția salvatoare pentru a-și continua activitatea.

Astfel, echipa se va muta la Bistrița, pe stadionul Gloriei, echipa lui Jean Pădureanu. Stadionul Gloriei a mai avut o echipă pretendentă să-și dispute partidele de pe teren propriu aici. Este vorba despre Universitatea Cluj, echipă a cărei președinte, Ana-Maria Prodan susține că Primăria nu ajută echipa și că președintele Gloriei ar avea o datorie față de ea. Tentativa nu a avut însă succes, scrie ligab.ro.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Noi pachete de sprijin pentru persoanele vulnerabile. Anunțul ministrului Dragoș Pîslaru
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Vânătoarea ucigașului activistului Charlie Kirk continuă. America, o națiune în derivă, între glonț, ură și libertatea de a vorbi
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani