„Fazani“, nu „cormorani“. Liverpool a încasat aproape jumătate din goluri, în acest sezon, din faze fixe
0Liverpool a fost egalată la Sofia, 2-2 cu Ludogoreţ, în minutul 88, după un corner. „Cormoranii“, obligaţi să câştige cu Basel, pentru a se califica în optimi, au încasat 45% din goluri, în acest sezon, din faze fixe.
Sezonul trecut, Liverpool a ratat la mustaţă titlul, în favoarea lui Manchester City, dar prestaţia impresionantă din Premier League i-a asigurat un loc în grupele Ligii Campionilor. În premieră după cinci sezoane de secetă.
Despărţirea de golgheterul Luis Suarez şi investirea ineficientă a celor 94 de milioane de euro încasate de la FC Barcelona şi-au spus însă cuvântul în acest sezon.
„Cormoranii“ sunt pe 12 în Anglia (cu doar 14 puncte în 12 etape şi şase înfrângeri, cât în întreg sezonul trecut). Iar parcursul din Liga Campionilor e dezamăgitor.
În cinci meciuri, singurii de la care englezii au luat puncte au fost bulgarii de la Ludogoreţ, codaşii grupei B. După o victorie în prima etapă, 2-1, obţinută în prelungiri, din penalty (după o gafă a goalkeeperului Borjan), Liverpool şi-a mai trecut în cont un singur punct, miercuri seară, 2-2, în returul de la Sofia.
În rest, două eşecuri cu Real (0-1 şi 0-3) şi încă unul la Basel (0-1). La Sofia însă, „cormoranii“ au avut şi ghinion, unul la care a contribuit şi descoperirea „călcâiului lui Ahile“ din acest sezon. După ce-a condus cu 2-1 din minutul 37, Liverpool a fost egalată cu două minute înainte de final, la capătul unui corner. A fost cel de-al 13-lea gol încasat de echipa lui Brendan Rodgers din faze fixe, în acest sezon, dintr-un total de 29 (în toate competiţiile).
„Basel e mai tare decât Liverpool“
Jocul rezultatelor a făcut însă ca Liverpool să aibă parte de un meci decisiv, pe 9 decembrie, şi chiar pe teren propriu. Iar calculele sunt simple. Dacă „roş-albii“ o înving pe Basel, sunt în optimile Ligii Campionilor. Orice alt rezultat fiind un dezastru pentru „cormorani“, echivalent cu o continuare a aventurii în Liga Europa, sau chiar cu un capăt de drum în Europa. „Sunt dezamăgit că am încasat acel gol pe final. Calificarea e însă în mâinile noastre, în ultimul meci, în faţa propriilor fani. Nu puteam cere mai mult“, a declarat Brendan Rodgers, după meciul de la Sofia.
Carlo Ancelotti, antrenorul Realului, care a luat pulsul ambelor rivale din grupă cu şanse la calificarea în optimi, nu e de aceeaşi părere. „Cred că în acest moment Basel e mai puternică decât Liverpool, văd un mic avantaj în dreptul elveţienilor în ultimul meci. E întotdeauna dificil să joci pe Anfield, dar cred că Basel are prima şansă“, a spus Ancelotti.
Moţi, supărat, după ce-a i-a ajutat pe cei de la Liverpool să egaleze, pentru 1-1. FOTO: AP
Moţi a greşit la un gol
Cu o prestaţie foarte bună în tur, pe „Anfied“, când l-a anihilat în mare parte din timp pe Balotelli (care a marcat însă un gol), Moţi a evoluat destul de bine şi miercuri seară. Are o parte din vină la golul egalizator al lui Liverpool, de 1-1, din minutul 8, când nu s-a înţeles cu goalkeeperul Stoianov, iar vârful Lambert, pe fază, a speculat şi a marcat dintre cei doi.
Xavi a egalat recordul lui Giggs
Cu prezenţa în victoria de la Nicosia, 4-0 cu APOEL, Xavi (34 de ani), mijlocaşul Barcelonei, a ajuns la 151 de meciuri în Cupa/Liga Campionilor şi a egalat un record care-i aparţinea lui Giggs (40 de ani), acum antrenor secund la Manchester United. În top 5 urmează Iker Casillas (146), Raúl (144) şi Paolo Maldini (139).
Liga Campionilor, rezultate, etapa a 5-a
Grupa A
Atletico Madrid – Olympiakos 4-0
Raul Garcia 9, Mandzukici 38, 62, 65
Malmö – Juventus 0-2
Llorente 49, Tevez 80
Ultima etapă (9.12): Olympiakos – Malmö, Juventus - Atletico
Clasament
1. ATLETICO 5 4 0 1 14-3 12
2. Juventus 5 3 0 2 7-4 9
3. Olympiakos 5 2 0 3 6-11 6
4. Malmö 5 1 0 4 2-11 3
Grupa B
FC Basel – Real 0-1
Ronaldo 35
Ludogoreţ – Liverpool 2-2
Abalo 3, Terziev 88 / Lambert 8, Henderson 37
Ultima etapă (9.12): Liverpool – Basel, Real - Ludogoreţ
Clasament:
1. REAL 5 5 0 0 12-2 15
2. Basel 5 2 0 3 6-7 6
3. Liverpool 5 1 1 3 4-8 4
4. Ludogoreţ 5 1 1 3 5-10 4
Grupa C
Zenit – Benfica 1-0
Danny 79
Bayer Leverkusen - AS Monaco 0-1
Ocampos 72
Ultima etapă (9.12): Monaco – Zenit, Benfica – Leverkusen
Clasament:
1. LEVERKUSEN 5 3 0 2 7-4 9
2. Monaco 5 2 2 1 1-1 8
3. Zenit 5 2 1 2 4-4 7
4. Benfica 5 1 1 3 2-6 4
Grupa D
Anderlecht – Galatasaray 2-0
Mbemba 44, 86
Arsenal – Borussia 2-0
Sanogo 2, A. Sanchez 57
Ultima etapă (9.12): Galatasaray – Arsenal, Dortmund – Anderlecht
Clasament:
1. DORTMUND 5 4 0 1 13-3 12
2. ARSENAL 5 3 1 1 11-7 10
3. Anderlecht 5 1 2 2 7-9 5
4. Galatasaray 5 0 1 4 3-15 1
Grupa E
ŢSKA Moscova - AS Roma 1-1
V. Berezuţki 90+3 / Totti 43
Manchester City - Bayern München 3-2
Agüero 21 (pen.), 85, 90+1 / Xabi Alonso 40, Lewandowski 45
Ultima etapă (10.12): AS Roma – Man.City, Bayern – ŢSKA Moscova
Clasament:
1. BAYERN 5 4 0 1 13-4 12
2. AS Roma 5 1 2 2 8-12 5
3. Man.City 5 1 2 2 7-8 5
4. ŢSKA 5 1 2 2 6-10 5
Grupa F
Apoel Nicosia - FC Barcelona 0-4
Suarez 27, Messi 38, 58, 87
PSG – Ajax 3-1
Cavani 33, 83, Ibrahimovici 79 / Klaasen 67
Ultima etapă (10.12): FC Barcelona – PSG, Ajax - APOEL
Clasament:
1. PSG 5 4 1 0 9-4 13
2. FC BARCELONA 5 4 0 1 12-4 12
3. Ajax 5 0 2 3 4-10 2
4. Apoel 5 0 1 4 1-8 1
Grupa G
Schalke 04 – Chelsea 0-5
Terry 2, Willian 29, Kirchhoff 44 (aut.), Drogba 76, Ramires 78
Sporting Lisabona - NK Maribor 3-1
Mane 10, Nani 35, Slimani 65 / Jefferson 42 (aut,)
Ultima etapă (10.12): Chelsea – Sporting, Maribor - Schalke
Clasament:
1. CHELSEA 5 3 2 0 14-2 11
2. Sporting 5 2 1 2 11-9 7
3. Schalke 5 1 2 2 8-14 5
4. Maribor 5 0 3 2 4-12 3
Grupa H
Bate Borisov - FC Porto 0-3
Herrera 56, Martinez 65, Tello 89
Şahtior Doneţk - Athletic Bilbao 0-1
San Jose 68
Ultima etapă (10.12): FC Porto – Şahtior, Athletic- BATE
Clasament:
1. FC PORTO 5 4 1 0 15-3 13
2. ŞAHTIOR 5 2 2 1 14-3 8
3. Athletic 5 1 1 3 3-6 4
4. Bate 5 1 0 4 2-22 3
*Echipele scrise cu majuscule s-au calificat în optimi
**Primele criterii în caz de egalitate la finalul fazei grupelor: 1. Numărul mai mare de puncte între echipele aflate la departajare. 2. Golaverajul superior între echipele aflate la departajare. 3. Numărul mai mare de goluri înscrise între echipele aflate la departajare