Fanii fotbalului jubilează: Real Madrid şi Barcelona joacă de două ori în patru zile. Diseară, primul meci în Cupa Spaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă 2018 a fost un an sărac în „El Clasico“, Barcelona şi Real Madrid înfruntându-se doar de două ori (1-1 pe „Santiago Bernabeu“ şi 5-1 pentru gazde pe „Camp Nou“), în schimb, 2019 ne va oferi trei derby-uri în primele trei luni ale anului!

Iar asta pentru că cele două forţe ale fotbalului spaniol au fost împerecheate în semifinalele cupei, acolo unde turul s-a jucat deja pe „Camp Nou“, scor 1-1. 

Returul e programat pentru diseară (ora 22.00, Digi Sport 1) şi se anunţă a fi, ca de obicei, un meci incendiar! Cu siguranţă, presiunea rezultatului apasă trupa pregătită de Valverde, iar asta din două motive. În primul rând, remiza din prima manşă le oferă gazdelor prima şansă la calificare. Apoi, cei de la Barcelona riscă să-şi piardă supremaţia în competiţia KO tocmai din cauza rivalei de moarte. Catalanii au patru cupe câştigate la rând, începând din 2015. Ultima dată când o altă echipă decât Barcelona a cucerit trofeul a fost în 2014, când a triumfat...Real Madrid!

Probabil că şi în acest an, echipa care va obţine calificarea, diseară, pe „Santiago Bernabeu“ va şi câştiga trofeul, în condiţiile în care în cealaltă semifinală se întâlnesc Betis şi Valencia (2-2 în tur, la Sevilla).

Real, condamnată să câştige sâmbătă

Dacă în cupă, Barcelona e sub presiune, în schimb, în vederea duelului din campionat, programat pentru sâmbătă (ora 21.45, Digi Sport, Telekom Sport), datele problemei se schimbă. 

Acolo, catalanilor le-ar conveni şi un egal, în timp ce Real e obligată să câştige, dacă mai vrea să aibă vreo şansă la titlu. Înaintea meciului din La Liga, Barcelona ocupă primul loc cu 57 de puncte, fiind urmată de Atletico Madrid (50 de puncte) şi de Real Madrid (48 de puncte).

239 de întâlniri directe au avut până acum Real Madrid şi Barcelona în meciurile oficiale în toate competiţiile.    
Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată