EXCLUSIV Suferinţă crâncenă de părinte. Tatăl lui Neșu vorbește despre drama fotbalistului paralizat în Olanda
0Mircea Neşu ne-a povestit cum decurge recuperarea fiului său în Olanda. La două luni după ce i-am dat - în cel mai dificil dialog pe care l-am avut în viaţă - cumplita veste a accidentării la coloană a lui Mihăiţă, ieri, am vorbit din nou cu fostul arbitru.
Mircea Neşu avea, ieri-dimineaţă, o voce stinsă. Recunoaşte că în ultima perioadă a albit complet şi că i s-a terminat jumătate de viaţă. Fotbalistul - credinţa în Dumnezeu nu ne lasă să-i spunem „fost" - lui FC Utrecht a rămas doar alături de Maria, soţia sa, în clinica olandeză „De Hoogstraat", acolo unde e în plin proces de recuperare. „Eu m-am întors de o săptămână la Oradea. Nevastă-mea este cu mine aici, ţinem legătura zilnic cu ei", a început Mircea Neşu dialogul. Pentru că diagnosticul oficial nu a apărut pe nicăieri, încercăm o întrebare, la care răspunsul vine să ocolească elegant bănuielile noastre teribile: „Întrebaţi-i pe medicii olandezi despre asta".
„Mihai depinde doar de el"
Doctor cu specializare în balneo-fizioterapie, tatăl lui Mihăiţă ştie că e grav, dar nu şi-o spune nici în gând. Cunoaşte un adevăr teribil pe care noi îl bănuim că ar fi o afectare majoră a primelor vertebre cervicale, care lasă şanse mici pentru o revenire totală la o viaţă normală. Dar el, ca tată, crede că deasupra medicinei e Dumnezeu. „Trebuie aşteptat, fiecare muşchi are nevoie de luni întregi să-şi reia activitatea. Terapia merge încet. Mihai depinde doar de el. E optimist, puternic, motivat. Ştie că lupta e lungă şi dură. Dacă o fi nevoie, la toamnă vom reveni şi noi, părinţii, la Utrecht", a continuat fostul arbitru.
Neşu - fotbalistul îi dă un exemplu de voinţă lui Neşu - doctorul concentrându-se zilnic, ore în şir, să simtă pentru ca apoi să mişte. Pe ambii îi leagă telepatic rugăciunile între patru pereţi. Nici nu se pune problema ca fiul să părăsească „De Hoogstraat" în următoarele şase luni. De două săptămâni, Mihai nu mai stă doar în pat, ci se poate deplasa cu un scaun electric. Nu simte cât e de frig sau de cald, ci doar focul din sufletul său răvăşit de neputinţa gesturilor simple. Dragostea soţiei, care a aderat şi ea necondiţionat la viaţa de spital şi-l îngrijeşte ca pe un copil, îi dă putere. Maria, ajutată de infirmiere, îl hrăneşte, îl spală pe dinţi, îl bărbiereşte. În permanenţă poartă colierul care îi ţine gâtul fix. Dar cel mai important e că are mintea limpede, inundată de curaj şi fără nici cea mai mică urmă de depresie.
Calvarul lui Neşu
10 mai - Mihăiţă este accidentat grav, fracturându-şi coloana în zona primelor vertebre ale gâtului.
11 mai - Intervenţia chirurgicală efectuată timp de cinci ore la Spitalul Universitar din Utrecht este declarată reuşită.
24 mai - Pentru prima dată respiră fără ajutorul aparatelor.
3 iunie - După 24 de zile de paralizie completă, în care comunica numai cu soţia şi cu părinţii indicând cu ochii literele, fotbalistul poate vorbi şi îşi simte umerii şi braţul drept, fără să le poată mişca.
14 iunie - Începe recuperarea în regim de internare la clinica „De Hoogstraat", din Utrecht; scapă de imobilizarea totală la pat.
27 iunie - Este vizitat de colegii de echipă şi de oficialii clubului, singurii care au acces la el în afara familiei; în interiorul instituţiei se deplasează cu ajutorul unui scaun electric special, pe care îl dirijează cu bărbia!