EXCLUSIV: „Stejarii” merg pe echipa care a învins Georgia cu 22-10

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România se va baza la Lisabona pe acelaşi grup de jucători care a învins Georgia

Format din Serge Lairle, Olivier Nier şi Romeo Gontineac, staff-ul tehnic al echipei de rugby a României a stabilit numele celor 22 de jucători care vor fi trecuţi mâine, pe foia de joc, la partida cu Portugalia.

Grupul este în proporţie de 90% acelaşi cu cel din întâlnirea cu Georgia, de săptămâna trecută. În locul lui Cătălin Dascălu, rămas acasă după accidentarea (comoţie) suferită atunci, a fost titularizat Gal Csaba (Baia Mare). De asemenea, în linia a treia apare Alexandru Manta, constănţeanul Daniel Carpo trecând în rezervă.

„Echipa de acum este cu mult mai puternică decât aceea care a pierdut cu Portugalia, la Bucureşti, anul trecut. În mod normal, n-ar trebui să avem probleme. Atunci am dominat meciul până spre final, un lanţ de erori făcând să primim un eseu transformat în ultimul minut. S-a vorbit cu jucătorii. Li s-a spus că portughezii au un joc obstrucţionist. Important este să nu intrăm în jocul lor. Să rămânem calmi până la final. Trebuie să avem cel puţin 15 puncte peste ei în minutul 70. Altfel am putea avea un final de meci cu emoţii. I-am văzut pe video, în partidele cu Rusia şi cu Spania. Termină meciurile în forţă. Cred însă că vom câştiga. Avem totul de partea noastră: tradiţia, meciurile directe, valoarea individuală a jucătorilor”, a declarat pentru „Adevărul” antrenorul federal Daniel Mitrea.

Echipa de start: 15. Iulian Dumitraş - 14. Ştefan Ciuntu, 13. Gal Csabal, 12. Ionuî Dimofte, 11. Cătălin Fercu – (md) 10. Dănuţ Dumbravă, (mg) 9. Lucian Sîrbu - 7.  Ovidiu Toniţă, 8. Alexandru Manta, 6. Stelian Burcea - 5. Valentin Ursache, 4. Sorin Socol (cpt.) – 3. Paulică Ion, 2. Marius Tincu, 1, Dragoş Dima.

Rezerve: 16. Cezar Popescu, 17. Mihăiţă Lazăr, 18. Cristian Petre, 19. Daniel Carpo, 20. Valentin Ivan, 21. Cătălin Nicolae, 22. Florin Vlaicu.

Rugbiştii români susţin mâine, de la ora 17.00 (în direct la TVR2), la Lisabona, meciul cu Portugalia, capital pentru menţinerea lor în cursa pentru Rugby World Cup 2011. Ei trebuie să câştige fie la două puncte, pentru a-şi asigura matematic prezenţa în recalificări, În cazul unui succes la limită ei au nevoie de victorie sâmbăta viitoare, la Bucureşti, cu Spania, în timp ce la eşec sau egal sunt eliminaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute