EXCLUSIV Nicolae Cristescu, omul care vrea să cumpere Rapidul, despre Copos: „E un om diabolic. Nu ştiu cum va mai da ochii cu noi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o zi înainte de semnarea actelor pentru vânzarea clubului, viitorul patron, Nicolae Cristescu, s-a arătat indignat de ultimele „manevre“ făcute de omul de afaceri pe care l-a criticat vehement.

UPDATE Cu toate că negocierile ar trebui să fie aproape de final, se pare că George Copos nu le-a arătat avocaţilor lui Nicolae Cristescu actele din care reies datoriile echipei, potrivit DigiSport. Conform sursei citate, este paroape imposibil ca afacerea să se concretizeze luni, aşa cum era anunţat iniţial.

Telenovela vânzării Rapidului ajunge, azi, la un nou episod. După ce, în ultimii ani, clubul a fost „vândut“, rând pe rând, la oameni precum Fathi Taher, Lutz Stache şi Adrian Porumboiu, acum a venit rândul cuplului Nicolae Cristescu – Adrian Zamfir să bată palma cu George Copos.

În aşteptarea semnării actelor, Cristescu şi Zamfir s-au convins însă că, azi, pot avea o surpriză. România TV, un post specializat în farse şi „reportaje“ cu cameră ascunsă, i-a întins o cursă lui George Copos. 

Angajaţii RTV-ului l-au contactat pe Copos, pretinzând că sunt americani şi interesaţi de preluarea clubului. Într-o discuţie telefonică înregistrată de farsori, omul de afaceri a cerut 14 milioane de euro pentru a vinde echipa, pentru ca, ulterior, la o discuţie faţă în faţă, să-şi micşoreze pretenţiile. 

„Rapid are active de vreo cinci, şase milioane de euro, inclusiv însemnele. Sunt de nepreţuit însemnele şi tradiţia unui club care are 90 de ani vechime. Dacă preluaţi echipa într-o săptămînă, nu e niciun risc. Din contră, într-un an de zile puteţi să intraţi în prima ligă şi, după aceea, mergeţi în Liga Europa în anul următor, dacă aveţi echipa bună“, le-a transmis Copos „americanilor“.

Când a aflat că a fost păcălit, patronul giuleştenilor a avut o reacţie logică: „Considerăm că modul banditesc în care a acţionat România TV are legătură cu metodele mafiote şi nicidecum cu libertatea presei. Vom face o plângere penală împotriva postului“.

„Nu ştiu cum va da ochii cu noi“

Contactat de „Adevărul“, Nicolae Cristescu a comentat încercarea lui George Copos de a vinde clubul altora, deşi are un acord de principiu cu el şi cu partenerul său, Adrian Zamfir.

„Nu mi-a venit să cred când am auzit înregistrarea ziariştilor care s-au dat cumpărători americani. Am rămas şocat. Blocat. Practic, Copos trebuia să se vadă cu mine a doua zi ca să închidem afacerea, dar el îi chema şi pe alţii la negocieri. Nu ştiu ce să mai cred despre acest om. Am vrut să-l sun şi să-l întreb ce face, dar vă rog să mă credeţi că mi-a fost silă. Nu ştiu cum mai poate să dea el ochii cu noi mâine (n.r. - azi). E un om diabolic“, ne-a declarat Cristescu.

Primesc zeci de mesaje, zilnic, de la suporteri, care mă roagă să-i scap de Copos. E o corvoadă. Nicolae Cristescu viitor patron Rapid  

O nouă problemă: 400.000 de euro pentru Marcos Antonio

Plecat de la Rapid acum un an, brazilianul Marcos Antonio a apelat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, pentru a-şi recupera restanţele în valoare de 400.000 de euro. Şi a avut câştig de cauză, după cum a scris „ProSport“. Astfel, viitorii patroni ai giuleştenilor mai au de achitat o datorie pe lângă suma de peste trei milioane de euro ce reprezintă restanţe către creditori şi bugetul statului. 

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă