Interviu EXCLUSIV Interviu Ienei: „Atenţie la vorbe. Nu se poate compara ce a făcut Hagi pentru România, cu ce reprezintă Burleanu în fotbalul românesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ienei îl susţine pe Hagi

Emeric Ienei, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României, şi un tip extrem de echilibrat în discursuri, a vorbit despre conflictul care s-a iscat între Hagi şi Răzvan Burleanu.

„Adevărul”: Cum vi se pare duelul acesta al declaraţiilor? 

Emeric Ienei: O chestie urâtă. Burleanu trebuie să fie mai atent la ceea ce vorbeşte. Nu se poate compara ce a făcut Hagi pentru România cu ce reprezintă actualul preşedinte al FRF în fotbalul românesc. România este cunoscută în fotbalul mondial prin ceea ce a realizat Hagi şi generaţia lui. Din asta ne hrănim şi acum.

Totuşi, este exagerat să spui că e nevoie de o revoluţie în fotbalul românesc?

Nivelul a scăzut mult. Nu ne mai putem bate cu granzii nici la naţionalaă, nici la echipe de club. Poate la cluburi avem două-trei echipe care se pot lupta cu reprezentante ale Portugaliei, Elveţiei sau Olandei. Dar atât. Mai sus nu putem. Ar fi bine să se ia nişte măsuri care să ridice fotbalul, iar eu l-aş respecta foarte mult pe Burleanu dacă el ar face asta. Mi se pare un tânăr cu principii, ar fi păcat pentru el să nu reuşească, dar nu-i recomand să-şi croiască drum lovind cu barda.

Mai e nevoie de Mircea Sandu în fotbalul românesc?

Poate ajuta. Are experienţă şi o funcţie importantă la UEFA. Ar fi bine să se colaboreze şi cu el. Răspunderea însă pentru ce se va întâmpla la FRF este de acum a lui Răzvan Burleanu. El trebuie să-şi aleagă oamenii după criterii sănătoase, nu după prietenii şi ureche.

Mai mulţi membri ai Generaţiei de Aur, care lucrează în FRF, par să aibă postul în pericol.

Ar fi o prostie să fie înlăturaţi fără să fie evaluaţi corect. eu cred că dacă au ajuns acolo sunt oameni valoroşi. Mai ales că au fost şi fotbalişti excepţionali. Mi-e greu să cred că un Belodedici, Stelea, Răducioiu, Gâlcă, Prodan şi care mai sunt pe acolo au răzbit din întâmplare în viaţă şi în fotbal. de fapt, vă asigur că nu e aşa.

Ce ziceţi de arestarea lui Gică Popescu?

Vai, îmi pare atât de rău de el. Parcă nici acuym nu-mi vine să cred. A avut un ghinion cumplit băiatul ăsta. Eu consider că el a fost sacrificat. Nu ştiu dacă pe drept sau pe nedrept, dar eu îl văd o victimă. Iar toate aceste arestări ne-au adus un deserviciu uriaş. Tocmai de aceea, în acest moment fotbalul nostru nu mai are nevoie de scandaluri. Repet, atenţie la vorbe! E o tensiune mare şi o perioadă dificilă.

Dumneavoastră vă mai implicaţi în fotbal?

Ce să mai fac eu? Mâine împlinesc 77 de ani. Mai pot ajuta doar cu sfaturi, dar nu ştiu câţi ar ţine cont de ele. M-a sunat Puiu Iordănescu şi mi-a spus că vrea să fiu preşedinte de onoare al Comisiei tehnice, dar cine ştie dacă se va mai face acea comisie...

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort