Exclus din lot de Ionel Ganea, Daniel Pancu nu se gândeşte la retragere: "Mai joc până la 41 de ani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Voluntari încearcă să scape de la retrogradare cu Ionel Ganea pe bancă, dar prima decizie a acestuia a şocat pe toată lumea. Fostul antrenor al Călăraşiului l-a dat afară pe Daniel Pancu.

FC Voluntari încearcă să scape de la retrogradare cu Ionel Ganea pe bancă, dar prima decizie a acestuia a şocat pe toată lumea. Fostul antrenor al Călăraşiului l-a dat afară pe Daniel Pancu din cauza faptului că acesta e în urmă cu pregătirea fizică.
„Pancone” se declară nedreptăţit de atitudinea lui Ganea, dar spune că se va supune şi va reveni mai puternic. Să renunţe, nici nu se gândeşte, chiar dacă în august va împlini 39 de ani. „Ganea e antrenor acum şi poate să facă ce vrea el. Eu nu fac parte din lot, dar mă pregătesc şi voi ajunge repede la zi fizic, iar atunci nu mă poate ignora. Mai sunt şi alţii în urmă cu pregătirea şi asta nu e o dramă. Ar fi culmea să mă retrag aşa. N-am plecat de la Rapid să joc trei luni la Voluntari. Mai joc doi ani. Cu oamenii de aici am un proiect pe termen lung. Voi rămâne în conducerea clubului”, a declarat Daniel Pancu în exclusivitate pentru Click!.
În aceste condiţii, atacantul îşi va relua antrenamentele singur şi crede că dacă va fi sănătos nu va avea probleme să revină în prima echipă, orice concurent direct ar avea pe post. Această excludere are la bază reminiscenţe mai vechi. Ganea l-a antrenat pe Pancu şi la Rapid, unde cei doi nu s-au avut prea bine tot din cauza unor reproşuri ale tehnicianului pe considerente fizice. Atunci, antrenorul a plecat înainte că Pancu să-şi revină după o accidentare.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”