Eurosport deschide sezonul Premier League cu patru meciuri transmise în direct. Azi începe campionatul Angliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurosport 1 transmite în direct  patru partide ale primei etape a sezonului 2017/2018, care începe în această seară.

Vineri, 21:45 – Arsenal v Leicester City
Campioana de acum doi ani nu a avut un parcurs asemănător sezonul trecut, iar în deschiderea noii ediţii înfruntă pe Arsenal la Londra. Echipa lui Arsene Wenger a reuşit – până acum, cel puţin – să-şi păstreze starurile Alexis Sanchez şi Mesut Ozil în lot, iar managerul francez va mai sta pe banca tehnică încă doi ani după prelungirea contractului său. Cu toate acestea, Arsenal nu va fi prezentă în UEFA Champions League pentru prima dată din 1997 încoace, dar acest lucru poate însemna că Premier League va primi o atenţie sporită. Echipa doreşte să debuteze cu victorie după ce în ultimele două sezoane a pornit slab în campionat, ea fiind de altfel singura pe care Leicester nu a reuşit să o învingă în drumul spre titlul din 2015. Vulpile vor dori însă alt scenariu vineri seară.
Sâmbătă, 14:30 – Watford v Liverpool
Sub comanda lui Jurgen Klopp, Liverpool va juca în acest an din nou în cea mai importantă competiţie europeană inter-cluburi pentru doar a doua oară în ultimii opt ani. Acest lucru certifică munca făcută de german în reconstrucţia echipei, iar Liverpool este una dintre echipele care se vor lupta pentru titlu în acest sezon în Premier League. Eventualul transfer al lui Philippe Coutinho la Barcelona se află în prim-plan zilele astea, însă echipa va trebui să-şi dovedească valoarea pe teren – deplasarea la Watford nu este una uşoară. Gazdele de sâmbătă au învins Liverpool cu 3-0 în urmă cu două sezoane şi speră să repete performanţa în prima etapă chiar dacă sunt cotate cu şanse destul de mari să se lupte pentru evitarea retrogradării în acest sezon.
Sâmbătă, 17:00 – Chelsea v Burnley
Campioana en-titre începe sezonul cu un meci pe teren propriu în faţa lui Burnley. Antonio Conte şi-a prelungit la rândul său contractul cu Chelsea, dar a rămas oarecum frustrat de ce a reuşit conducerea să-i ofere în perioada de transferuri. Alvaro Morata a venit la club pentru a-l înlocui pe Diego Costa – care va pleca aproape sigur – iar Antonio Rudiger şi Tiemoue Bakayoko au fost celelalte transferuri de rezonanţă făcute de Chelsea, Nemanja Matic, John Terry, Nathan Ake, Juan Cuadrado şi Asmir Begovic fiind oamenii importanţi care şi-au luat rămas-bun de la club. Burnley a evitat retrogradarea de puţin sezonul trecut şi va încerca să-şi construiască un parcurs mai bun în această ediţie. Fără fundaşul Michael Keane, plecat la Everton, echipa pare vulnerabilă în apărare, iar Chelsea va încerca să profite de acest lucru pentru a debuta cu dreptul din statutul de campioană.
Sâmbătă, 19:30 – Brighton v Manchester City
Banii cheltuiţi de Manchester City în această vară fac din echipa lui Pep Guardiola favorita pentru câştigarea titlului în Premier League. Catalanul va spera ca Ederson să-i rezolve problemele pe care le-a avut cu portarii de când a venit în Anglia, în timp ce o armată de fundaşi laterali a sosit pe Etihad Stadium, alături de Bernando Silva la mijloc. Meciul de debut în noua stagiune pare unul uşor la prima vedere. Nou-promovata Brighton & Hove Albion îi stă în cale lui Manchester City. Cu o poveste fascinantă în spate, echipa gazdă de sâmbătă seara se află pentru prima dată în prima divizie din Anglia după rebranduirea acesteia. Va fi un test util pentru ambele echipe – pentru una măsurarea forţei comparativ cu principala favorită la titlu, iar pentru cealaltă un prim test şi potenţial pas spre succes.

Programul complet al etapei

Vineri

Arsenal – Leicester         21.45

Sâmbătă

Watford – Liverpool       14.30

Chelsea – Burnley           17.00

Everton – Stoke                17.00

Crystal Palace – Huddersfield    17.00

West Brom – Bournemouth        17.00

Brighton Hove – Manchester City             19.30

Duminică

Newcastle – Tottenham               15.30

Manchester United – West Ham               18.00

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța