Eriksen, prima fotografie de pe patul spitalului: Ce a scris danezul care a fost la un pas de moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă au trecut trei zile de la momentul în care mijlocaşul de 29 de ani a căzut pe gazon, în timpul meciului Danemarca - Finlanda (0-1), el rămâne în atenţia publicului.

Christian Eriksen a ajuns vedeta acestui Euro 2020 până în acest moment din motive nedorite! Sâmbătă, el a suferit un atac de cord pe stadionul „Parken“ şi doar intervenţia promptă a colegului Simon Kjaer, plus manevrele de resuscitare efectuate de medici l-au salvat de la moarte.

De atunci, s-au făcut fel şi fel de speculaţii privind starea de sănătate a lui Eriksen. Acesta le-a spulberat însă pe toate, postând, astăzi, o fotografie pe Instagram, cu zâmbetul pe buze, în care a arătat că e bine şi că se reface după incidentul din weekend.

Ce a scris Christian Eriksen pe Instagram?

*Salutare tuturor! Mulţumesc mult pentru mesajele şi urările incredibile venite din toată lumea. Înseamnă foarte mult pentru mine şi familia mea.

*Sunt bine, ţinând cont de circumstanţe. Încă trebuie să fiu supus unor examinări la spital, dar mă simt bine. Acum o să-i încurajez pe băieţii din echipa Danemarcei la următoarele meciuri. Rugaţi-vă cu toţii pentru Danemarca! Toate cele bune, Christian

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima