Emma Răducanu vorbeşte română cu un accent simpatic: Dialog surprins la US Open VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puştoaica de 18 ani, care reprezintă Marea Britanie, e născută dintr-un tată român şi o mamă chinezoaică. Chiar şi aşa, Emma se descurcă bine în română.

Emma Răducanu (150 WTA) are un US Open foarte bun, la debutul ei în această competiţie. „Adevărul“ a scris despre parcursul jucătoarei din Marea Britanie aici, după ce aceasta a avansat în turul II, marţi seară.

La finalul primului meci câştigat pe tabloul principal de la Flushing Meadows, Emma a fost felicitată de fanii ei români aflaţi în tribune. Potrivit Eurosport, care transmite US Open, Emma le-a mulţumit suporterilor în limba română, scurtul dialog fiind surprins de camere, după cum se poate vedea mai jos:

Cine e Emma Răducanu?

Emma e născută în Canada, ca şi Bianca Andreescu, o altă jucătoare de origine română care făcea senzaţie acum câţiva ani în tenisul mondial.

Emma Răducanu s-a mutat însă cu părinţii săi în Kent, Anglia, când avea doi ani, iar de câţiva ani beneficiază de sprijinul federaţiei britanice de tenis, care a văzut un mare potenţial la ea.

Tatăl său e român, iar mama chinezoaică, ambii cu studii universitare.

„Bunica mea, mamaia, locuieşte încă în centrul Bucureştiului. O vizitez de câteva ori pe an, stau cu ea. Chiar e frumos. Ca să fiu sinceră, îmi place mâncarea (n.r. românească). Adică, mâncarea e incredibilă! Şi gătitul bunicii mele e, de asemenea, ceva special. Am legături cu Bucureştiul”, le-a mărturisit Emma Răducanu jurnaliştilor britanici. 

Deşi îi place foarte mult de Ana Ivanovic, fosta elevă a antrenorului său, Nigel Sears, cele două sportive de la care se inspiră tânăra jucătoare sunt Simona Halep şi Na Li.

 „O apreciez cu adevărat pe Simona Halep datorită mişcării sale. Cred că şi dacă am un joc bun şi o mulţime de lovituri puternice, aş vrea să am mai mult din condiţia fizică şi viteza Simonei Halep“, a declarat Emma Răducanu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile