Emma Răducanu, viaţă schimbată peste noapte: Ce urmează pentru „fata zâmbitoare“ a Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 18 ani, Emma (Marea Britanie, 338 WTA), jucătoare cu origini româneşti, a abandonat în setul doi al meciului cu Ajla Tomljanovici (Australia, 28 de ani, 75 WTA) din optimile Wimbledon. Specialiştii îi prevăd însă un viitor strălucit.

Sportul de performanţă implică o doză uriaşă de presiune despre care ştim prea puţin. Din când în când însă, un episod precum cel în care a fost implicată Emma Răducanu ne oferă o imagine despre povara emoţiilor trăite pe teren.

Luni seară, după trei partide formidabile la „All England Club“, câştigate în minimum de seturi, puştoaica de 18 ani, aflată la doar a doua apariţie în circuitul WTA, a fost doborâtă de emoţii, în actul secund al confruntării cu Ajla Tomljanovici din optimi. Condusă cu 4-6, 0-3, Emma s-a sufocat, brusc, a chemat medicul pe teren, după care a părăsit terenul, mergând la vestiare, de unde nu s-a mai întors. După cinci minute, arbitrul de scaun a anunţat că Răducanu a abandonat.

Cum britanica de 18 ani, născută dintr-un tată român şi o mamă chinezoaică, n-a mai fost văzută nicăieri şi a sărit şi peste conferinţă de presă, au fost alimentate speculaţiile potrivit cărora ea a suferit un atac de panică. 

„Îmi pare rău de Emma. E evident că a fost copleşită de emoţii, dar e de înţeles. Cât de mult pot suporta aceşti jucători? Sper ca Emma Răducanu să înveţe din această experienţă. Poate că e bine că i s-a întâmplat acum, la 18 ani. Şi eu am jucat meciuri la 18 ani şi, uneori, mă bucuram că am pierdut, pentru că asta mi-a permis să înţeleg ce mi-ar trebui ca să reuşesc“, a explicat fostul mare jucător, John McEnroe.

„Va reveni mai puternică“

După abandonul lui Răducanu, au apărut voci care au criticat decizia organizatorilor de a programa meciul Emmei ultimul al zilei de luni, pe Terenul 1. S-a spus că această programare a crescut presiunea pe o adolescentă de doar 18 ani. 

Prezent la meciul cu Ajla Tomljanovici, căpitanul echipei Marii Britanii, Anne Keothavong, a dezminţit însă această variantă. „Şi dacă ar fi jucat mai devreme, acelaşi lucru se putea întâmpla. Oricum, o aştepta o partidă dificilă, la cât interes a generat parcursul ei de la Wimbledon. Va învăţa din această experienţă şi va reveni mai puternică. Emma e OK. Am şi văzut-o înainte să părăsească complexul“, a spus Keothavong.

Vor curge invitaţiile şi contractele de publicitate

Ce urmează însă pentru Emma Răducanu? În primul rând, o urcare până pe locul 175 WTA, după Wimbledon 2021. Ea va primi 211.000 de euro pentru atingerea optimilor la „All England Club“. Dar ce a reuşit, la Londra, a fost doar primul capitol dintr-o poveste de succes, aşa cum susţin specialiştii.

De acum înainte, ea va primi tot mai multe invitaţii pentru a participa la turneele importante (şi la Wimbledon a ajuns pe tabloul principal datorită unui wild-card). În plus, de acum, „Fata zâmbitoare“ a tenisului britanic va fi un magnet pentru brandurile puternice şi va primi contracte importante de publicitate. 

Emma Răducanu, la Wimbledon 2021

*Turul I: 7-6, 6-0 cu Diatchenko (150 WTA)

*Turul II: 6-2, 6-4 cu Vondrousova (42 WTA)

*Turul III: 6-3, 7-5 cu Cîrstea (45 WTA)

*Optimi: 4-6, 0-3, abandon cu Tomljanovici (75 WTA)

CITEŞTE ŞI:

Wimbledon, final incendiar: Avem semifinalele probei feminine, cu patru jucătoare fantastice

Mai multe pentru tine:
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat