Emma Răducanu, felicitări de la cel mai înalt nivel din Marea Britanie. Ce mesaje i-au transmis însăşi Regina Elisabeta a II-a şi premierul Boris Johnson

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a fost felicitată de Regina Elizabeth II şi de premierul britanic Boris Johnson, după succesul de la US Open.

GALERIE FOTO

„Felicitări pentru victoria ta. Este o performanţă extraordinară la o vârstă atât de fragedă şi o dovadă a muncii şi dedicaţiei tale. Nu am nicio îndoială că performanţa ta extraordinară, şi a adversare tale, Leylah Fernandez, vor inspira următoarea generaţie de jucători", este mesajul Reginei.

Şi premierul Boris Johnson i-a transmis Emmei cât de mândru este de ea. "Ce meci senzaţional. Multe felicitări. Ai dat dovadă de curaj şi talent extraordinar şi suntem foarte mândri de tine", a anunţat Johnson.

Jucătoarea britanică Emma Răducanu, 18 ani, locul 150 WTA, venită din calificări, a câştigat, sâmbătă, turneul US Open, învingând în finală o sportivă la fel de tânără, canadiana Leylah Fernandez, 19 ani, locul 73 WTA. Ca urmare a performanţei de la US Open, britanica va urca pe locul 23 WTA.

Răducanu s-a născut la 13 noiembrie 2002, iar Fernandez la 6 septembrie 2002.

Britanica s-a impus în ultimul act cu scorul de 6-4, 6-3, într-o oră şi 51 de minute.

Răducanu, sportivă cu tată român şi mamă chinezoaică, nu a pierdut niciun set tot turneul. 

Emma Răducanu a devenit prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui grand slam după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon. În plus, ea este prima sportivă din Era Open care câştigă un grand slam venind din calificări.

A fost pentru prima dată în Era Open, atât la masculin, cât şi la feminin, când în ultimul act al unui grand slam s-au întâlnit două jucătoare care nu sunt favorite.

De asemenea, pentru prima dată după 1999 în ultimul act s-au întâlnit două adolescente la un grand slam. În acel an, americanca Serena Williams, o învingea, tot în finala US Open, pe elveţianca Martina Hingis, cu 6-3, 7-6 (4).

În urmă cu treisprezece săptămâni, Emma Răducanu era locul 366, iar US Open este al patrulea turneu la care a participat în circuitul WTA. Ea nu se confruntase niciodată cu o jucătoare din Top 40 înainte de a o întâlni pe Belinda Bencic, în sferturile de finală.

Câştigătoarea turneului va primi 2,5 milioane de dolari şi 2.000 de puncte WTA, iar finalista, 1,25 de milioane de dolari şi 1.300 de puncte WTA.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS