Emma Răducanu a spulberat-o pe Serena Williams: Setul doi, greu de privit, cu americanca surclasată dureros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emma Răducanu a obţinut o victorie categorică, în minimum de seturi

Când Serena Williams – luna viitoare va împlini 41 de ani – s-a apucat de tenisul profesionist, în 1995, Emma Răducanu (19 ani, 13 WTA) nici nu se născuse! Iar când britanica a apărut pe lume, în noiembrie 2002, Serena avea patru Grand Slam-uri în palmares. Timpul însă nu iartă pe nimeni!

Emma Răducanu încă „trăieşte“ de pe urma punctelor adunate, anul trecut, la US Open, turneu pe care l-a câştigat, venind din calificări, fără set pierdut. 

La ce bilanţ are însă în 2022, 12 victorii şi 14 înfrângeri, e clar că miracolul nu se va repeta la Flushing Meadows şi, drept urmare, Răducanu va ieşi din Top 20, după US Open 2022 (29 august – 11 septembrie).

Până la această cădere aproape inevitabilă, Emma Răducanu a făcut un meci memorabil! Nu pentru că ar fi jucat cine ştie ce tenis, în turul I de la Cincinnati, dar pentru că a întâlnit o figură emblematică a tenisului mondial, vorbim despre Serena Williams, exact înainte ca americanca să iasă de pe scenă.

Într-o partidă disputată în noaptea de marţi spre miercuri, Emma Răducanu a spulberat-o pe Serena Williams, arătând că aceasta a fost foarte inspirată când a luat decizia retragerii după ultimul Grand Slam al anului.

Dacă primul set a fost, cât de cât, strâns, din păcate, al doilea a fost greu de privit. În primul act, puştoaica de 19 ani a condus cu 4-1, dar Williams s-a apropiat, la un moment dat, la 4-5. Degeaba însă! În game-ul următor, Răducanu şi-a adjudecat setul, pe serviciul propriu, cu un game alb: 6-4 în 39 de minute. 

Setul doi a fost, pur şi simplu, o defilare spre victorie pentru Emma Răducanu. Care s-a impus cu 6-0, în doar 26 de minute.

În turul II de la Western & Southern Open, Emma Răducanu o va întâlni pe Victoria Azarenka (Belarus, 33 de ani, 22 WTA).

CITEŞTE ŞI:

Serena Williams, compătimită în celebrul „New York Times“: Jocul ei, desfiinţat de autorul articolului

Emma Răducanu, dialog scurt cu Serena Williams: Americanca i-a adresat doar şase cuvinte

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile