Edi Iordănescu, entuziasmat că reprezintă România. Cum comentează zvonurile că ar fi fost instalat în funcţie pe considerente politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edward Iordănescu

Edward Iordănescu a acordat primele declaraţii după numirea sa în funcţia de selecţioner al primei reprezentative.

„Mă încearcă un sentiment profund de bucurie, de entuziasm. Când reprezinţi România, înseamnă o responsabilitate foarte mare. Am încredere că putem, toţi, împreună, să construim o echipă care să ne facă mândri. Când au apărut aceste discuţii, am pus totul pe planul secund!”, a spus Edi Iordănescu. 

„Latura financiară aproape că nu a contat. Spun aproape, pentru că e importantă pentru orice antrenor. Consider că sunt antrenori în momentul de faţă care au mulţi ani înaintea mea, cu multe performanţe. Dar, când vine vorba despre valul tânăr, sunt unul dintre reprezentanţii ei. Am parcurs etape fireşti, de la Liga 3, Liga 2, Liga 1, o experienţă în străinătate”, a adăugat fiul „Generalului” care a comentat şi acuzaţiile unor oameni din fotbal care declaraseră că este pus în funcţie de puterea politică: „Am fost susţinut de americani (râde). E bine că aţi deschis subiectul. De când sunt activ în fotbal, de mai bine de 12 ani, am fost implicat în mai multe proiecte. Am antrenat în mod constant. Puterea politică a fost schimbată de mai bine de 20 de ori în perioada asta. Nu cred că cineva a făcut o pasiune pentru mine”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice