E oficial: Rădoi, cel mai bine plătit fotbalist român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducătorii clubului Al-Ain (Emirate) au anunţat prelungirea contractului mijlocaşului de 31 de ani până în 2014 cu o mărire substanţială de salariu: 500.000 de dolari în plus faţă de vechiul acord.

„Mirel Rădoi e unul dintre noi", a fost una dintre scandările galeriei steliste între 2000 şi 2009, perioadă în care cel mai iubit fotbalist după Marius Lăcătuş a evoluat în Ghencea.

Acum, scandarea poate fi preluată cu încredere şi de arabi. Fostul internaţional român a ajuns în 2009 în zona Golfului Persic şi va sta acolo, cel puţin, până în 2014! Anunţul a fost făcut de Mohammad Obeid Hammad, directorul sportiv al celor de la Al-Ain, cu câteva zile înainte de startul noului sezon în Emiratele Arabe Unite.

Era curtat de mai multe cluburi

„Al-Ain are plăcerea de a anunţa că a prelungit contractul lui Mirel Rădoi până în 2014. Caracterul lui, dar şi profesionalismul de care dă dovadă ne fac mândri să avem un asemenea fotbalist în lot. Rădoi a avut mai multe oferte din zonă, însă şi-a exprimat dorinţa de a continua la Al-Ain, iar noi am fost bucuroşi să-i prelungim contractul", a spus Hammad pentru site-ul oficial al clubului. Potrivit înţelegerii parafate, salariul lui Mirel va creşte de la 3 milioane de dolari la 3.500.000.

Acest nou acord înseamnă că, dacă va dori să-şi încheie cariera în Europa, Rădoi poate face acest lucru doar la Steaua. După expirarea contractului cu Al-Ain, fostul internaţional va avea 34 de ani şi e greu de crezut că va fi o ţintă pentru cluburile din Occident.

A ratat Arsenal, Bayern, Inter şi PSG

Cât timp a evoluat la Steaua, Rădoi a ratat, fie din cauza problemelor medicale, fie din cauza pretenţiilor exagerate ale lui Gigi Becali, transferuri la Arsenal, Bayern München şi Inter Milano. Inclusiv după ce a ajuns în Asia, Rădoi a avut o ultima şansă de a juca la un club mare. În 2010, pe când era la Al-Hilal, pe adresa formaţiei din Riad a sosit o ofertă de transfer în valoare de 5 milioane de euro. Saudiţii au cerut opt milioane, iar afacerea a căzut. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani