După 3-3 cu CFR Cluj, Şahtior Doneţk a învins cu 2-0 pe Universitatea Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu

Fără opt jucători plecaţi la loturile naţionale, şapte la Ucraina şi unul la Croaţia, Mircea Lucescu a venit cu Şahtior Doneţk la Cluj, unde vineri şi duminică a jucat cu cele două prim-divizionare din oraşul ardelean.

În prima partidă, cea contra CFR-ului, Şahtior a terminat la egalitate cu formaţia lui Miriuţă, scor 3-3. CFR a deschis scorul prin Ivanovski (min.6), dar Şahtior a întors rezultatul şi în minutul 50 conducea cu 3-1, goluri Kryvstov, Luiz Adriano şi Bernard. Oaspeţii au scăpat însă victoria, pentru că Guima şi Christian au egalat pe final. La CFR n-au jucat ultimele achiziţii Chanturia (Verona) şi Petrucci (Charlton Atletic).

Azi „minerii” lui Lucescu au jucat contra celeilalte formaţii din Cluj, Universitatea, pe banca „şepcilor roşii” debutând George Ogăraru, care la 36 de ani este cel mai tănăr antrenor din acest sezon de Liga I. Net superiori valoric, elevii lui Il Luce s-au impus la pas, cu 2-0, prin golurile marcate de Fernando şi de Taison.

Şi la următoarea pauză competiţională, prilejuită de meciurile internaţionale, Şahtior va veni în România, urmând să joace pe 10 octombrie, cu Petrolul, la Ploieşti, 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model