Dumitru Dragomir îi plânge de milă lui Jean Pădureanu: „Când vorbesc cu el, nici nu ştie despre ce discutăm!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean Pădureanu (77 de ani) suferă de diabet şi amnezie

Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, îl compătimeşte pe Jean Pădureanu, fost preşedinte al Gloriei Bistriţa, sperând ca acesta să scape cât mai repede de povara Dosarului Transferurilor în care este inculpat.

Dosarul Transferurilor îşi va afla sentinţa pe data de 4 martie, atunci când cei opt inculpaţi, printre care şi Jean Pădureanu, vor afla dacă merg sau nu la închisoare. Desele amânări ale verdictului i-au făcut pe acuzaţi să cedeze psihic, primul dintre ei fiind Ioan Becali, care s-a plâns că traversează cea mai neagră perioadă a vieţii sale din cauza acestui proces.

Ioan Becali, dărâmat psihic din cauza Dosarului Transferurilor: „Nu mai suport, trăiesc cel mai urât coşmar din viaţa mea!“

Mai noi, şi Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, trece prin momente foarte grele atât din cauza bolilor de care suferă, cât şi din cauza deselor amânări din Dosarul Transferurilor. Dumitru Dragomir, fost şef al LPF, nu înţelege de ce judecătorii n-au pronunţat încă sentinţa şi îi ţin ca pe jar pe inculpaţi de câteva luni bune.

Decăderea „Lordului“. Jean Pădureanu, măcinat de boli, a ajuns în sapă de lemn: „Nu are ce să mai mănânce!“

"Ce naiba îi mai ţine pe oamenii ăştia atâta în tensiune? Au amânat iaraşi decizia (Dosarul Transferurilor - n.red.). Păi, credeţi că bietul Jean Padureanu mai e om să îl porţi prin tribunale?! E bolnav rău de tot, când vorbesc cu el, nici nu ştie despre ce discutăm, vorbim una, spune alta... Să-l lase măcar pe el în pace!", a spus Dragomir pentru Ziarul Ring.

Curtea de Apel Bucureşti a anunţat pe 25 februarie că verdictul în Dosarul Transferurilor va fi anunţat pe 4 martie. Mihai Stoica a scăpat de proces, după ce faptele de care acesta a fost acuzat s-au prescris.

3 ani de închisoare cu suspendare a primit Jean Pădureanu în prima instanţă, în Dosarul Transferurilor

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €