Duel românesc în primul tur de la Australian Open. Ghinion pentru Anca Todoni

0
Publicat:

România trimite 5 fete pe tabloul feminin de la Australian Open 2025, urmare a celor două calificări obținute de Anca Todoni și de Gabriela Ruse în calificări.

Irina-Camelia Begu

Anca Todoni (20 de ani) și Gabriela Ruse (27 de ani), cele două românce urcate pe tabloul principal de la Australian Open prin intermediul calificărilor (au trecut fiecare câte 3 tururi), au avut parte de o tragere cu ghinion. Sorții au decis ieri să avem un duel 100% românesc în primul tur: Ruse se va duela cu Irina Begu. Nici Anca Todoni nu a avut șansă și o va întâlni în turul 1 pe Qinwen Zheng (22 de ani, 5 WTA), finalista de anul trecut de la Antipozi.

În ultimul tur de calificări, miercuri noapte, favorita 12, Anca Todoni (110 WTA), a dat peste favorita 21, americanca Varvara Lepchenko, 38 de ani și locul 128 WTA. Românca a servit perfect, salvând toate cele 3 mingi de break, cu 5 ași la activ.

Gabi Ruse (125 WTA) s-a descurcat la fel de bine. Nu și-a cedat deloc serviciul (8 mingi de break salvate din 8), în pofida celor 4 duble greșeli, în duelul cu o altă sportivă din SUA, Emina Bektas, 31 de ani și locul 190 WTA. Intrarea pe tablou le aduce un premiu consistent, de 132.000 de dolari australieni (80.000 de euro).

Trei românce aveau deja biletele pentru tabloul principal de simplu la Australian Open 2025, având clasament între primele 100 de jucătoare la nivel mondial: Sorana Cîrstea (34 de ani, 72 WTA), Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) și Jaqueline Cristian (26 de ani, 85 WTA).

Sorana va avea meci în primul tur cu ucraineanca Elina Svitolina (30 de ani, 29 WTA), favorita 28, iar Cristian va da peste croata Petra Martic (lucky loser), 33 de ani și locul 132 WTA.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim