Duckadam îl desfiinţează pe Pintili: preşedintele Stelei îi dă un sfat jucătorului care şi-a ironizat fosta echipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finala Cupei Ligii e programată pentru miercuri (ora 20.00, Digi Sport, Dolce Sport, Look TV), iar partida a născut un duel verbal între doi oameni care au colaborat până în vara anului trecut.

Mihai Pintili a înţepat Steaua, spunând că actuala echipă n-are nimic în comun cu cea în care el a jucat, câştigând titlul.

Auzind cele declarate de mijlocaşul de 30 de ani, preşedintele de imagine al roş-albaştrilor a avut o reacţie vehementă la prosport.ro. „Chiar aşa a zis? Desigur, el poate spune ce vrea acum, când aparţine de o altă echipă. E problema lui. Ar trebui să analizăm dacă FCSB sau Steaua l-a vândut anul trecut în străinătate! Să nu uităm că Steaua l-a ajutat să ajungă la echipa naţională şi să se transfere la arabi, unde cred că a câştigat bani frumoşi. De multe ori, decât să spui o prostie, mai bine e să taci!“, a replicat Duckadam.

El s-a referit şi la finala Cupei Ligii, acolo unde Pintilii îşi va înfrunta fosta echipă. 

„Desigur că sper într-o victorie a Stelei, chiar dacă nu ne va fi uşor. Echipa Pandurii a scăpat de retrogradare, se poate concentra exclusiv pe această finală pentru că ar fi un trofeu important pentru ea“, a spus oficialul Stelei.   

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi