Dublu de vis: Federer şi Nadal vs Restul Lumii. Cei doi vor face echipă într-o competiţie care se va desfăşura la Praga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Federer şi Rafael Nadal

După ce ani la rândul au fost adversari pe terenul de tenis, Roger Federer şi Rafael Nadal vor face echipă şi vor juca pentru Europa.

"Întotdeana mi-am dorit să joc cu Rafa, mai ales pentru că rivalitatea noastră a fost atât de specială'', a mărturisit Federer într-o conferinţă de presă susţinută în capitala Cehiei.

Formula acestei noi competiţii ''demonstrative'', a cărei primă ediţie este prevăzută între 22 şi 24 septembrie la Praga, va funcţiona pe principiul Ryder Cup din golf, cu o echipă reprezentând Europa şi o alta, Restul Lumii.

Ea se va disputa timp de trei zile, cu trei meciuri de simplu şi unul de dublu în programul fiecărei zile. Federer a acceptat să fie prezent la Praga, la fel ca şi Nadal, marele său rival, pentru a reprezenta Europa.

Chiar dacă această nouă competiţie va fi una demonstrativă, Federer a asigurat că va fi un turneu ''dur'', cu ''meciuri dure''. Proba a primit, în semn de omagiu, numele gloriei australiene Rod Laver (78 ani), autorul ultimului Grand Şlem al tenisului masculin într-un an, în 1969.

Cele două echipe alcătuite fiecare din şase jucători vor avea drept căpitani alte două legende ale tenisului, suedezul Bjorn Borg, pentru echipa europeană, şi americanul John McEnroe, pentru echipa restului lumii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete