Drama lui Kyrgios, dezvăluită de Netflix: Mărturisire șocantă în documentarul Break Point

0
Publicat:

Nick Kyrgios (Australia, 28 de ani, 25 ATP) tocmai a disputat prima sa partidă oficială, după 6 luni în care s-a recuperat după o accidentare gravă. La Stuttgart, pe iarbă, Nick a fost învins de chinezul Yibing Wu (64 ATP), scor 7-5, 6-3.

Acest meci a trecut însă repede în plan secund, mai ales după apariția unui episod din documentarul Break Point de pe Netflix, în care Kyrgios e în prim-plan. Potrivit Eurosport, cu acest prilej, australianul a vorbit despre momentele teribile pe care le-a traversat, în 2019, după eliminarea suferită în turul II de la Wimbledon: 3-6, 6-3, 6-7, 6-7 cu Rafael Nadal.

Ce a povestit Nick Kyrgios?

*Contemplam cu ideea sinuciderii. Pierdusem la Wimbledon și eram terminat. M-am trezit într-o dimineață, iar tata era lângă patul meu, plângea. Acela a fost un <<wake up call>> pentru mine: Gata, nu mai pot să continui așa! Am ajuns într-o clinică psihiatrică din Londra, unde mi-am rezolvat problemele.

*A fost cea mai neagră experiență a vieții mele, iar presiunea a contribuit din plin la această stare. Toți ochii erau ațintiți spre mine, iar eu nu puteam să confirm acele așteptări. Ajunsesem să mă urăsc. Beam tot timpul, luam și droguri. Relația cu familia devenise una precară, îmi îndepărtasem toți prieteni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele