Drăgușin „hipnotizează“ România: posibilul său meci de debut la Tottenham va fi transmis de trei posturi

0
Publicat:

Drăgușin (21 de ani) are acum o mare șansă la Tottenham. Din capul locului, e clar că antrenorul australian, Angelos Postecoglou (58 de ani), are planuri serioase cu Radu, dacă a insistat pentru aducerea sa imediată.

Radu Drăgușin

Dorința tehnicianului e explicabilă și prin prisma faptului că Tottenham l-a pierdut pe stoperul Cristian Romero (Argentina, 25 de ani) din cauza unei accidentări. Așadar, Drăgușin poate profita de această situație, debutând chiar în weekend în tricoul londonezilor. Duminică, de la ora 18.30 (Digi Sport 1, Orange Sport 1, Prima Sport 1), Totenham va juca în etapa a 21-a din Premier League, în deplasare, cu Manchester United. E partida care poate marca primul meci al lui Drăgușin la Tottenham, chiar în calitate de titular!

Dar și dacă n-ar evolua în confruntarea de duminică, pe terenul lui United, Radu va avea destule șanse de a-și arăta calitatea la Tottenham. Pentru că, în următoarea perioadă, londonezii au un program foarte încărcat, după cum se poate vedea mai jos:

*27 ianuarie: Tottenham – Manchester City (Cupa Angliei, turul IV)

*31 ianuarie: Tottenham – Brentford (Premier League, etapa a 22-a)

*3 februarie: Everton – Tottenham (Premier League, etapa a 23-a)

În campionat, trupa pregătită de Postecoglou e chiar în lupta pentru titlu, ce-i drept cu șanse mici, când mai sunt 18 etape. Tottenham ocupă acum locul 5 cu 39 de puncte, lider fiind Liverpool cu 45 de puncte. Un obiectiv mai aproape de realitate pentru Tottenham ar fi o clasare între primele patru și, implicit, calificarea în viitorul sezon al Ligii Campionilor.

Al 17-lea român care ajunge în Premier League

*Radu Drăgușin – Tottenham

*Adrian Mazilu - Brighton

*Ionuț Radu - Bournemouth

*Costel Pantilimon - Man City / Sunderland / Watford

*Vlad Chiricheș – Tottenham

*Florin Gardoș - Southampton

*Florin Andone – Brighton

*Răzvan Raț – West Ham United

*Gabi Tamaș – West Bromwich

*Adrian Mutu – Chelsea

*Cosmin Contra – West Bromwich

*Ionel Ganea – Wolverhampton

*Viorel Moldovan - Coventry

*Dan Petrescu – Chelsea / Sheffield Wednesday / Bradford / Southampton

*Ilie Dumitrescu – Tottenham / West Ham United

*Gică Popescu – Tottenham

*Florin Răducioiu – West Ham United

Cei mai scumpi jucători români din istorie

Nume Transfer Suma afacerii Anul mutării

Radu Drăgușin Genoa – Tottenham 31.000.000* 2024

Adrian Mutu Parma – Chelsea 19.000.000 2004

Cristi Chivu Ajax – AS Roma 18.000.000 2003

Cristi Chivu AS Roma – Inter 16.000.000 2007

Răzvan Marin Standard Liege – Ajax 12.500.000 2019

*Sumele sunt exprimate în euro. În cazul lui Drăgușin, suma plătită inițial va fi de 26 de milioane de euro și, ulterior, poate ajunge la 31 de milioane de euro, în funcție de îndeplinirea unor clauze / bonusuri de performanță.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute