Dragostea de fotbal se reaprinde: „Arena Naţională“ se va umple, din nou, diseară, după trei luni. Meci cu o miză uriaşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fotbal slab, jucat în faţa unor tribune goale. Liga I s-a devalorizat încet, dar sigur, însă, în acest weekend, un meci va revigora un pic decorul deprimant în care se desfăşoare prima ligă.

Cu cuţitul la os şi la un pas de a rata play-off-ul, ceea ar echivala cu un dezastru fotbalistic, Dinamo are doar varianta victoriei în faţa Craiovei pentru a spera, în continuare, la o clasare între primele şase.

Oltenii, în schimb, ştiu că şi remiza le-ar garanta prezenţa în lupta pentru titlu, după terminarea sezonului regulat. Această veritabilă „finală“ a retrezit interesul suporterilor pentru un meci din Liga I şi sunt şanse mari ca, sâmbătă (ora 20.30, Digi Sport, Dolce Sport, Look TV), tribunele „Arenei Naţionale“ să fie, din nou, pline.
 

Cinci autocare pleacă de la Craiova
 

Ultima dată când s-a întâmplat aşa ceva a fost la 30 noiembrie 2016, atunci când dinamoviştii au dominat categoric duelul spectatorilor în Dinamo – Steaua, scor 3-1.

Dacă atunci galeria roş-albaştrilor a oferit o replică timidă, steliştii părăsindu-şi favoriţii din cauza războiului Armata – Becali, de această dată, susţinătorii „câinilor“ vor avea cu cine să se dueleze în scandări. Asta deoarece aproximativ 2.000 de fani ai Craiovei sunt aşteptaţi pe stadion. Clubul le-a pus la dispoziţie cinci autocare, iar deplasarea costă 25 de lei, plus preţul biletului de intrare la meci. Plecarea fanilor va avea loc, sâmbătă, la ora 14.00 din Craiova. „Vor fi minim 2.000 de suporteri olteni“, a afirmat preşedintele Marcel Popescu.
 

„Aşteptăm 25.000 de fani“
 

Văzând mobilizarea oltenilor, „câinii“ au făcut apel către suporterii lor să vină în număr mare pe „Arena Naţională“. „Trebuie să câştigăm meciul cu Craiova. Dacă vom câştiga, 90% vom fi în play-off. La meci, aşteptăm 20-25.000 de spectatori“, a afirmat Sergiu Hanca, autorul golului prin care Dinamo a învins FC Botoşani, păstrându-şi şansele la play-off. Pe lângă suporterii roş-albilor din Bucureşti, pe „Arena Naţională“ sunt aşteptaţi şi dinamovişti care vor veni de la Zalău, Brăila, Braşov, Piteşti, Câmpina sau Sibiu.
 

Frig, dar fără ploaie
 

Vremea însorită din ultimele zile va dispărea fix sâmbătă, adică în ziua meciului. Vestea bună e că, totuşi, la ora partidei ploaia care va fi căzut în timpul zilei se va opri. Va fi, în schimb, frig, în jur de 4 grade Celsius. Casele de bilete ale „Arenei Naţionale“ vor fi deschise până la ora 20.30, atunci când va începe meciul. Iată preţurile biletelor:
 

*Peluza Cătălin Hîldan: 10 lei

*Tribuna II Est (sectoarele 112, 113, 114, 115): 40 lei

*Tribuna II Est (sectoarele 110, 116, 117, 118): 25 lei

*VIP 1 - Tribuna I Vest (sectoarele 134, 136, 138): 60 lei

*VIP 2 - Tribuna I Vest (sectoarele 129, 130, 131, 132, 140, 141, 142, 143): 40 lei

*VIP 3 - Tribuna I Vest (sectoarele 127, 128, 144, 145): 25 lei

*Loje (inel 1): 250 lei

*Loje (inel 2): 150 lei 

Soarta lui Dinamo e în mâinile Craiovei. Putem să-i scoatem şi din play-off, dar şi din Cupa României şi să le compromitem total sezonul. Marcel Popescu preşedinte CS U Craiova

Badea îi mai acordă o lună lui Negoiţă

Acţionarul dinamovist, Ionuţ Negoiţă, a primit un răgaz de o lună pentru a-şi plăti datoria de două milioane de euro către fostul conducător al clubului, Nicolae Badea. Acesta ar fi putut cere executarea silită a acţiunilor clubului pe care s-a pus sechestru asigurator în contul datoriei. „La solicitarea avocaţilor domnului Negoiţă către avocaţii mei, s-a ajuns la un acord. Acest acord presupune ca până la finalul lunii martie să se ajungă la o soluţie amiabilă“, a declarat Nicolae Badea pentru prosport.ro.

 
Cele mai mari asistenţe din acest campionat

Etapă Meci Spectatori

A 5-a Steaua – Dinamo 1-1 27.027

A 18-a Dinamo – Steaua 3-1 22.875

A 22-a CFR Cluj – Steaua 1-1 14.500

A 24-a CS U Craiova – Steaua 1-2 13.500

A 11-a Steaua – CS U Craiova 2-1 13.000

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG