Doi octogenari vor să intre în Cartea Recordurilor, cucerind Everestul pentru a doua oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muntele Everest FOTO Adevărul

La celebrarea a 60 de ani de la prima ascensiune pe Everest, doi octogenari vor să îşi vadă numele înscrise în Cartea Recordurilor, ca fiind cei mai vârstnici cuceritori ai Acoperişului Lumii.

Nepalezul Min Bahadur Sherchan, în vârstă de 81 de ani şi japonezul Yuichiro Miura, în vârstă de 80 de ani, sunt deja cunoscuţi pentru că  au escaladat Acoperişul Lumii  când aveau 76, respectiv 75 de ani, având chiar o polemică pe tema asta.

Miura a urcat pe Everest la o zi după Sherchan, dar a fost considerat cel mai vârstnic cuceritor al Everestului, pentru că nepalezul nu a făcut cererea, informează agenţia spaniolă EFE.

„De ce vreau să fac un nou record, când eu îl am pe al meu? Pur şi simplu pentru că mi-am propus să urc pe vârf după ce împlinesc 80 de ani. Am încercat să o fac anul trecut, dar nu am obţinut susţinere financiară din partea guvernului” , a explicat Sherchan. 

Aproximativ 4.000 de persoane au urcat pe Everest din 1953, de când Edmund Hillary şi Tenzing Norgay Sherpa au reuşit premiera absolută. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor