Djokovici va juca duminică pentru al optulea titlu la Australian Open, după o victorie logică în faţa lui Federer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovic rămâne invincibil în semifinale la Australian Open (8 din 8)

Novak Djokovici s-a calificat, joi, în a opta finală a carierei la Australian Open, după o victorie previzibilă în faţa lui Roger Federer. Deşi chiar şi cu câteva ore înainte de startul meciului era incertă prezenţa elveţianului pe teren, din cauza problemelor avute la inghinali în timpul sfertului de finală maraton cu Tennys Sandgren, Federer nu a declinat lupta, ba chiar a oferit o replică aspră în primul set, cedând însă clar pe final.

Confruntarea cu numărul 50 dintre Novak Djokovici şi Roger Federer a fost una cu final uşor de anicipat, având în vedere efortul supraomenesc pe care campionul elveţian l-a depus în urmă cu două zile: trei ore şi jumătate de joc, set decisiv şi o revenire antologică, cu şapte mingi salvate - totul în condiţiile în care a chemat fizioterapeutul încă de la jumătatea setului trei al partidei.

Totuşi, joi, Federer a decis să joace, pentru a nu repeta episodul din 2014, de la Turneul Campionilor, când i-a oferit trofeul la masa verde sârbului din cauza unei accidentări la spate. A fost o veste bună pentru organizatori, care nu aveau programat în sesiunea de seară pe Rod Laver Arena decât această semifinală, plus un demonstrativ din turneul legendelor.

Roger Federer a făcut spectacol în primul set, reuşind, după un game inaugural-maraton pe serviciu, cu două mingi de break consecutive salvate şi patru egalităţi, să câştige de două ori pe serviciul lui Novak Djokovici, să se desprindă la 4-1 şi, mai mult, să îşi procure trei mingi de 5-1 la retur. Sârbul a scuturat însă dubiile din jocul său şi a demarat sprintul spre victorie: a forţat egalarea, a dominat tie-break-ul şi nu a mai avut de înfruntat vreo minge de break pe serviciu până la finalul meciului. Scorul final a fost: 7-6(1), 6-4, 6-3.

Djokovici a evoluat din ce în ce mai convingător, aşa cum o făcuse, de altfel, şi în rundele precedente, reducând numărul de greşeli neforţate de la 11 - în primul set, la 4 şi 3 în seturile doi şi trei, expediind totodată 31 de lovituri câştigătoare.

Duminică, sârbul are şansa de a câştiga al optulea titlu la Australian Open şi de a reveni pe prima poziţie în clasamentul mondial (graţie înfrângerii suferite de Rafael Nadal în sferturi, în faţa lui Thiem). Adversarul său se va decide vineri - de la 10.30, ora României, dintre Dominic Thiem (#5) şi Alexander Zverev (#7).

  • Germanul Sascha Zverev a promis că, dacă va câştiga titlul, va dona întreg premiul în bani (2,8 milioane de dolari americani) victimelor incendiilor din Australia.
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”