Interviu Djokovici, un bolnav parolist: Relatările francezului care l-a intervievat, când sârbul avea COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La data de 16 decembrie, liderul ATP a făcut un test PCR, primind rezultatul pozitiv după şase ore. Două zile mai târziu, Nole a fost la o şedinţă foto şi un interviu pentru „L'Equipe“. Despre care a vorbit acum reporterul Franck Ramella.

Acţiunea media la care a participat, la 18 decembrie, a venit după ce, în ziua în care a testat pozitiv pentru COVID-19, Nole a fost şi la un eveniment public, la Belgrad, în care s-a pozat înconjurat de mai mulţi copii.

Djokovici a susţinut, astăzi, că nu ştia că are COVID, în momentul în care a participat la acţiunea din data de 16 decembrie. „Eram asimptomatic, mă simţeam bine şi încă nu primisem rezultatul testului PCR“, a spus Novak.

Acesta a admis, în schimb, că ştia că are COVID-19, când s-a întâlnit cu Franck Ramella (foto, jos) şi cu Etienne Garnier, reporter, respectiv fotograf de la „L'Equipe“: „Am vrut să-mi respect promisiunea. Am anulat restul evenimentelor pe care le aveam, cu excepţia interviului“.

CNN a luat legătura cu Ramella, în drum spre Melbourne pentru a acoperi Australian Open 2022 (17-30 ianuarie), pentru a afla dacă jurnalistul francez e deranjat că a stat faţă în faţă cu un bolnav confirmat de COVID-19. Ramella, în schimb, i-a luat apărarea lui Nole.

Ce a spus jurnalistul „L'Equipe“?

*După ceas, am stat 33 de minute cu Djokovici şi a răspuns încrezător la toate întrebările mele. Am respectat protocoalele sanitare. Am stat la un metru, unul de celălalt, în jurul unei mese. Când Etienne i-a cerut să-şi dea masca jos, măcar pentru cinci minute în timpul interviului, Novak a refuzat.

*Apoi, a fost şedinţa foto. Bineînţeles, campionul sârb şi-a dat jos masca. N-am vrut să-l pozăm cu faţa acoperită pe jumătate. Apoi, Novak a respectat indicaţiile primite de la Etienne, care a purtat mască tot timpul. A ţinut trofeul de la Australian Open (n.r. - Djokovici e campionul en-titre) şi s-a plimbat cu el, zâmbind şi rânjind pentru a arăta că a câştigat. La un moment dat, a şi ţipat pentru ca totul să fie cât mai autentic.

Djokovici, în timpul interviului pentru publicaţia franceză

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor