Djokovici, solidar cu Sorana Cîrstea şi cu ceilalţi sportivi închişi la Melbourne: Scrisoare deschisă a sârbului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici se află în izolare, dar cu dreptul de a ieşi 5 ore pe zi din cameră, la Adelaide, alături de restul jucătorilor de elită

Liderul ATP a înfiinţat, anul trecut, „Professional Tennis Players Association“. Iar acum, în calitate de membru fondator PTPA, a luat atitudine faţă de ceea ce se întâmplă cu 72 de sportivi carantinaţi în Australia pentru următoarele 14 zile.

Australian Open 2021 nici n-a început, dar primul Grand Slam al anului a devenit deja un turneu extrem de controversat. Iar asta pentru că în trei dintre avioanele în care s-au aflat jucători înscrşi la „Open-ul Vesel“ s-au aflat persoane infectate cu noul coronavirus. Drept urmare, în acest moment, 72 de sportivi sunt închişi în camerele lor, pentru următoarele două săptămâni, neavând dreptul de a ieşi nici măcar la antrenamente!

Această situaţie a declanşat o reacţie furioasă din partea celor izolaţi, cea mai vocală sportivă fiind chiar Sorana Cîrstea (71 WTA), după cum „Adevărul“ a scris aici. Românca de 30 de ani a subliniat că un jucător închis în cameră, timp de 14 zile, fără posibilitatea de a se antrena, nu mai poate participa apoi la vreo competiţie oficială.

Văzând aceste reacţii, Novak Djokovici a trimis o scrisoare deschisă către Craig Tiley, directorul Australian Open, solicitând anumite facilităţi pentru sportivii care se află în izolare.

Ce a cerut Novak Djokovici?

*Aparate de fitness în toate camerele pentru cei care trebuie să treacă printr-o carantină dură.

*Mâncare la un nivel decent, menită să reprezinte nivelul turneului, pentru sportivi de elită.

*Reducerea zilelor de carantină totală pentru cei izolaţi complet după efectuarea mai multor teste COVID-19.

*Permisiunea de a-şi vizita antrenorul, dacă ambii au teste negative.

*Jucătorul şi antrenorul să fie plasaţi la acelaşi etaj. 

*Pe cât este posibil mutarea majorităţii celor izolaţi complet în cele 14 zile  în case private cu teren de tenis.

Ce a declarat Craig Tiley, directorul Australian Open?

*E o situaţie complicată, vom face tot posibilul pentru ca toţi jucătorii să aibă condiţii asemănătoare, mai ales cei izolaţi complet. De aceea i-am chemat atât de repede în Australia pentru a ţine sub control astfel de situaţii. 

*După ce vor termina carantina mai au opt-nouă zile pentru a pregăti participarea la Australian Open.  Ne vom concentra pentru a le aduce aparate de fitness în camere. Principalul nostru obiectiv e ca virusul să nu scape de sub control.

CITEŞTE ŞI:

Imagini şocante din Australia: Jucătoarele de tenis, carantinate în camere cu şoareci VIDEO

Cîrstea, furioasă: Sorana a răbufnit pe Twitter după ce a aflat că va fi închisă 14 zile în cameră VIDEO

50 la sută din capacitatea arenelor va fi ocupată de spectatori la meciurile de la Australian Open 2021.  
Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro