Djokovici riscă să piardă tot, şi bani, şi puncte, şi locul din clasamentul ATP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici

Pe lângă faptul că şi-a şifonat grav imaginea, că are şanse mari să primească interdicţie de a intra în Australia pe trei ani şi că riscă să piardă mulţi bani dacă firmele de top cu care are contracte de publicitate se retrag, Novak Djokovici trebuie să mai plătească şi cheltuieli de judecată destul de piperate.

Conform presei din Serbia, acestea se ridică la aproximativ 300.000 de euro, suma pe care tenismenul trebuie să o scoată din buzunar pe lângă onorariul avocaţilor. În plus, şi-a luat la revedere la banii pe care mai mult ca sigur i-ar fi obţinut dacă ar fi câştigat Australian Open, turneu unde era mare favorit. Pe lângă toate astea, va pierde multe puncte ATP şi posibil chiar şi locul 1 în clasamentul ATP. Bugetul din acest an al Grand Slamului de la Antipozi a fost mărit cu aproape 5% faţă de 2021, ajungând la aproape 50 de milioane de euro. Câştigătorul pleacă acasă cu 2,8 milioane de euro, iar finalistul cu aproape 1,4 milioane de euro. 

Nole nu va putea să-şi apere titlul de anul trecut de la Australian Open, locul său urmând să fie luat de un lucky loser, de Salvatore Caruso, un tenismen aflat pe locul 150 ATP. Asta înseamnă că va pierde sigur cele 2.000 de puncte ATP şi că poate pierde şi poziţia de numărul 1 în clasamentul ATP, pe care acum o ocupă cu 11.015 puncte. Atât tensimenul de pe locul doi în lume, Daniil Medvedev (8.935 puncte), cât şi neamţul de pe locul 3, Alexander Zverev (7.970), au nevoie de titlul de la Australian Open pentru ca să ocupe şi prima poziţie în lume.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani