Djokovici, încurcat de americani: „bătrânul“ Nole, ținut pe teren până după miezul nopții, la US Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Novak Djokovici, numărul doi mondial şi deţinătorul trofeului la US Open, a criticat orarul meciului său cu Radu Albot.

Novak Djokovici. FOTO: Arhiva Adevărul

Programat în a doua rotaţie, după victoria lui Clara Buel în faţa lui Sloane Stephens, meciul lui Djokovici cu moldoveanului Radu Albot a debutat târziu şi s-a încheiat spre miezul nopţii, ceea ce nu i-a fost pe plac jucătorului sârb.

"Eu nu cred că înaintarea în vârstă te ajută să rămâi atât de târziu în noapte şi să joci foarte târziu", a spus Djokovici, potrivit Agerpres.

"Eu pot simţi că bateriile mele sunt slabe acum. Şi, ca să fiu sincer, aşteptarea a fost lungă. Eu mă gândeam că puteam intra pe teren la 20:15, pentru că Stephens era la serviciu cu 6-0, 3-0. Şi apoi, s-a dovedit a fi un meci de două ore şi jumătate. A trebuit să accept. Îmi place să joc meciuri în sesiuni nocturne, dar să încep primul. Sper totuşi să fiu programat la o oră decentă şi să termin la o oră mai decentă", a adăugat starul sârb.

Novak Djokovici a debutat cu dreptul la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open, impunându-se cu 6-2, 6-2, 6-4 în faţa moldoveanului Radu Albot (locul 138 ATP), luni la New York. Djokovici (37 de ani), campion olimpic la simplu, luna aceasta la Paris, a avut nevoie de două ore şi şase minute pentru a-l învinge pe Albot, ocupantul locului 183 în clasamentul ATP.

Sârbul, care luptă pentru al 100-lea său trofeu în circuitul profesionist, îl va înfrunta în turul următor pe compatriotul său Laslo Djere, care a trecut în patru seturi, 6-1, 6-7 (7/9), 6-4, 6-2, de germanul Jan-Lennard Struff în meciul de debut.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie