Dispar echipele emblematice ale fotbalului românesc: ce a spus antrenorul Universităţii Cluj după ultimul meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai sunt trei etape până la finalul campionatului, însă „şepcile roşii“ par că au depus armele şi se pregătesc pentru un scenariu trist.

Universitatea Cluj a pierdut, la Ploieşti, şi a ajuns la cel de al patrulea meci la rând fără victorie în primul eşalon.

După 31 de jocuri, echipa ocupă locul 14, care duce în liga secundă, fiind la un punct distanţă de poziţia a 12-a, ultima salvatoare. Totuşi, situaţia se poate înrăutăţi pentru „U“, având în vedere că Gaz Metan Mediaş şi Rapid, contracandidatele la salvarea de la retrogradare, urmează să joace duminică, respectiv luni.

În cazul obţinerii unor rezultate pozitive de medieşeni şi giuleşteni, şansele celor de la „U“ de a rămâne în Liga I s-ar micşora considerabil.

De aceeaşi părere a fost şi Adrian Falub, care a vorbit la Digi Sport, după eşecul de sâmbătă cu Petrolul.

Ce a spus?

„Pentru noi e greu să ne salvăm în condiţiile în care tragem de jucători neplătiţi să se motiveze la fiecare partidă. Dacă nu reuşim să batem Astra va fi foarte greu să mai sperăm în salvarea de la retrogradare. Poate sunt subiectiv, însă cred că merităm să rămânem în Liga I: avem suporteri, infrastructură, tradiţie“, şi-a început tehnicianul discursul.

Problemele celor de la Universitatea sunt agravate şi de situaţia patronului Florian Walter, dispărut şi dat la consemn la frontieră!

„Cu domnul Walter am vorbit ultima dată după semifinala de cupă cu CFR, acum o lună“, a precizat Falub.

El a explicat ce îşi doreşte pentru acest final de campionat: „Vreau ca această echipă să încheie cu demnitate şi onoare campionatul, iar dacă va fi să să mergem în Liga a II-a să o facem într-un mod demn. Sper ca ASA să câştige campionatul, e ca şi copilul meu, dar m-aş bucura enorm ca Universitatea Cluj să se salvezede la retrogradare“.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul