Discurs mistic al unui fotbalist român care a evoluat în Cecenia pentru echipa lui Kadîrov. S-a pocăit după ce a fost prins într-un dosar cu mașini furate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost jucător reprezentativ la Dinamo, Andrei Mărgăritesccu, 45 de ani, a avut un discurs halucinant după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale pe 18 mai. Cel pe care colegii și fanii îi alintau „China” a fost campion cu echipa din Ștefan cel Mare în sezonul 2006/2007, sub comanda lui Mircea Rednic (63 de ani).

Andrei Mărgăritescu, pe când evolua la Dinamo

Andrei Mărgăritescu, fostul mijlocaș de la Dinamo, și-a exprimat opinia în privința rezultatelor finale și a venit cu un discurs în care susține că „nu a pierdut nimeni”, susținând într-un delir mistic teorii ale conspirațiilor legate de pandemie.

„În pandemie, acest curent global de  vaccinare și de manipulare a venit”

Nu a pierdut nimeni. Valorile, principiile și identitatea creștină în Iisus Hristos, în Dumnezeu nu pierd niciodată, sunt biruitoare. Ele țin cu adevărat această țară, chiar dacă în procente nu se vede, dar în realitate și în adevăr, acești oameni, care sunt considerați «pleava societății», sau de care se consideră că nu au carte, au ținut această țară.

Cele mai recente exemple sunt din pandemie, când acest curent global de vaccinare și de manipulare a venit. Cei care s-au opus au fost acești oameni, care au valori creștine și au discernământul care vine de la Dumnezeu. Și acum, în aceste vremuri, oamenii care au discernământ, care sunt tot făcuți «pleava societății» și care nu au carte, s-au luptat pentru valori, nu pentru oameni.

S-au luptat pentru identitate, familie, credință, dreptate, identitatea noastră și pentru valorile creștine, dar nu sunt «pleava societății», sunt cei care țin țara, chiar dacă procentul este mai mare de partea cealaltă. Noi trebuie să ne rugăm pentru țară.

Trebuie să înțelegem că Dumnezeu permite, atunci când inima omului vrea și alege altceva în afara credinței, dar nu trebuie să ajungem și noi acolo, trebuie să ne rugăm neîncetat. Trebuie să ne rugăm pentru țară, pentru copii, pentru conducători, pentru că Dumnezeu poate să schimbe lucrurile.

Avem exemplul cel mai elocvent în cuvântul lui Dumnezeu, când Avram s-a rugat pentru Sodoma și Gomora, și Dumnezeu i-a spus că dacă găsește măcar 10 inimi curate nu va nimici cetatea. Deci fiecare inimă care este pentru Dumnezeu, pentru credință, pentru Iisus Hristos, are valoare.

Nu renunțați la această rădăcină. Nu este nimeni înfrânt, nu este nimeni câștigător. Cei care cunoaștem credința și avem aceste valori știm că în Dumnezeu suntem mereu biruitori. Nu judecăm, nu condamnăm. Ne uităm doar la Dumnezeu și îi slujim Lui”, a fost mesajul transmis de Andrei Mărgăritescu, pe contul personal de TikTok.

Trimis în judecată în 2011

Retras din activitate după ce a evoluat ultima oară la Urban Titu, piteșteanul a evoluat în sezonul 2008-2009 pentru echipa cecenă Terek Groznîi, patronată de dictatorul Ramzan Kadîrov, un aliat al lui Vladimir Putin.

Revenit în țară, în iunie 2011, Andrei Mărgăritescu a fost trimis în judecată pentru fals în declarații, uz de fals și tăinuire într-un dosar în care sunt cercetați mai mulți escroci care înșelau companiile de asigurări cu furturi fictive ale unor autoturisme de lux.

În 2020, Andrei Mărgăritescu a decis s-o ia pe calea credinței și și-a făcut un cont de YouTube unde postează clipuri în care vorbește cu convingere despre Dumnezeu, credință și calea adevărului.

Mai multe pentru tine:
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș